Jimmy Carter, cel de-al 39-lea președinte al Statelor Unite, un intermediar al păcii în Orientul Mijlociu și un luptător neobosit pentru pacea globală și drepturile omului, a murit duminică, 29 decembrie, la vârsta de 100 de ani.
„Tatăl meu a fost un erou, nu doar pentru mine, ci pentru toți cei care cred în pace, drepturile omului și iubire altruistă”, a declarat Chip Carter, fiul fostului președinte, într-o declarație publică.
Membru al Partidului Democrat din Georgia, Carter a fost cel mai longeviv președinte din istoria SUA. El a avut un singur mandat la Casa Albă și a fost învins de Ronald Reagan în alegerile din 1981. Carter a petrecut deceniile care au urmat concentrându-se pe relațiile internaționale și drepturile omului, eforturi care i-au adus Premiul Nobel pentru Pace în 2002.
Carter trecuse anterior printr-o serie de spitalizări, iar familia sa a declarat pe 18 februarie 2023 că a ales „să-și petreacă timpul rămas acasă” , alături de cei dragi. Decizia a avut „sprijinul deplin al familiei sale și al echipei sale medicale”, se arată într-o declarație a familiei.
Soția lui Carter, Rosalynn Carter, a murit în noiembrie anul trecut. Fosta primă doamnă avea 96 de ani.
Carter a preluat funcția în 1977, după ce a fost guvernator al Georgiei, fiind un necunoscut la Washington.
Speranțele pentru președinția lui Carter au fost însă spulberate de crizele economice și de politică externă, începând cu șomajul ridicat și inflația de două cifre și culminând cu criza ostaticilor din Iran, precum și invazia sovietică din Afganistan. O criză energetică generalizată a triplat prețul petrolului între 1978 și 1980, provocând cozi la benzinăriile din SUA.
Aceste lupte au dezmințit promisiunile inițiale. În 1977, Carter a încheiat un tratat care prevedea returnarea controlului asupra canalului Panama către țara gazdă. În 1978, la Camp David, Carter i-a adus pe prim-ministrul israelian, Menachem Begin, și pe președintele egiptean, Anwar Sadat, în vederea încheierii unui acord care avea să producă pacea care dăinuie și astăzi.
Încercările nereușite ale lui Carter de a frâna declinul economic i-au determinat pe republicani să îl eticheteze drept „Jimmy Hoover”, după numele președintelui din perioada marii crize din anii 30. Dar în timp ce Carter se pregătea să candideze din nou în 1980, criza ostaticilor din Iran a fost cea care a avut cea mai mare influență în mintea americanilor. O tentativă de salvare eșuată s-a soldat cu moartea a opt militari americani și a alimentat îndoielile cu privire la conducerea lui Carter.
Ronald Reagan, fost guvernator al Californiei, a câștigat alegerile din 1980. Ostaticii au fost eliberați la 20 ianuarie 1981, la câteva ore după ce Carter a părăsit funcția, provocând speculații că republicanii au încheiat o înțelegere cu Iranul.
Nepopular la acea vreme, Carter a devenit nu doar cel mai longeviv președinte, ci și unul dintre cei mai remarcabili președinți în cariera sa postprezidențială. A primit Premiul Nobel pentru Pace, pentru „deceniile de eforturi neobosite” în favoarea drepturilor omului și a instaurării păcii. Activitatea sa umanitară a fost desfășurată în cadrul Centrului Carter din Atlanta, pe care l-a fondat la începutul anilor 1980, împreună cu Rosalynn.
Jimmy a călătorit în lume ca emisar al păcii, observator electoral și susținător al sănătății publice. El a efectuat vizite în Coreea de Nord în 1994 și în Cuba în 2002.
Presedintele SUA Jimmy a fost un critic al invadării Irakului din 2003, al războiului cu drone, al supravegherii guvernamentale fără mandat și al închisorii de la Guantánamo Bay. Ultima sa dorință a fost să voteze cu Kamala Harris, fiind un critic acerb al politicii lui Donald Trump.
