marți, februarie 27, 2024
AcasăActualitateAdio curse aeriene Sibiu – București!

-

Adio curse aeriene Sibiu – București!

Compania AirConnect (România) nu va mai opera zborul Sibiu – București din 2 august 2023. La doar 4 luni de la lansarea acestor zboruri, compania a decis să renunțe la ele. Air Connect a renunțat și la alte zboruri interne. Informația a fost făcută publică de siteul BoardingPass.ro.


SIBIU INDEPENDENT a relatat de multe ori faptul că firma AirConnect a anulat adesea zboruri de pe aeroportul din Sibiu spre București sau invers. Am contactat firma săptămâna aceasta pentru lămuriri privind diferențele mari de ore listate pe siteul Aeroportului Internațional Sibiu și cele efectiv de operare a curselor. Reprezentanții companiei ne-au declarat că siteul aeroportului nu este actualizat cu noile orare de zbor introduse de AirConnect. „Pasagerii AirConnect au fost întotdeauna informați de modificări prin email sau SMS” a declarat pentru SIBIU INDEPENDENT, Raluca Pauna reprezentant AirConnect.

Reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu au negat afirmațiile AirConnect și au spus că orarul de zbor afișat pe siteul aeroportului este cel oficial prezentat de operator. Nu au dorit să comenteze faptul că AirConnect a decis să modifice orele de zbor sau să anuleze anumite curse.

Totuși, din 2 august nu se mai pot face rezervări la zboruri din Sibiu. Compania s-a orientat, în ultima perioadă, pe curse charter internaționale pentru diferite companii de turism.

Aeroportul internațional Sibiu se află într-o reală criză de curse după reducerea numărului de destinații Wizz Air și plecarea companiei RyanAir.

Stirea Adio curse aeriene Sibiu – București! a aparut pe Sibiu Independent.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole