marți, februarie 27, 2024
AcasăExterneAnunțul Ministerului Apărării din Bulgaria, după exlozia de la Costinești

-

Anunțul Ministerului Apărării din Bulgaria, după exlozia de la Costinești

Marina bulgară şi-a „sporit vigilenţa” şi a luat măsuri suplimentare de monitorizare a minelor din Marea Neagră, după exlozia care a avut loc cu o zi în urmă pe litoralul românesc, la Costineşti, a anunţat marţi Ministerul Apărării de la Sofia.

Anunțul Ministerului Apărării din Bulgaria, după exlozia de la Costinești

„În legătură cu informaţiile primite despre explozia unei mine marine în apropierea staţiunii Costineşti din Marea Neagră, în România, Marina bulgară a întreprins acţiuni suplimentare de supraveghere a minelor pentru a asigura siguranţa navigaţiei şi prevenirea accidentelor.

Forţe şi mijloace suplimentare sunt menţinute în stare de alertă imediată pentru a răspunde la semnalele privind minele plutitoare, pentru deminarea acestora”, precizează Ministerul bulgar al Apărării, într-un comunicat de presă.

Amintim că o explozie puternică s-a produs marţi dimineaţă în apropierea digului, în faţa Hotelului Forum din staţiunea Costineşti, iar primele informații indicau că ar fi fost vorba despre o mină marină. Presa bulgară reaminteşte că nu este primul incident de acest fel de la invazia Rusiei în Ucraina şi notează în acest context că sâmbătă o mină antitanc a fost descoperită în mare, în largul unei plaje de lângă Kavala, în nordul Greciei, potrivit agenţiei ANA-MPA. Paza de coastă elenă preciza că mina se afla la 25 de metri de coastă, la o adâncime de aproximativ 2 metri şi era puternic corodată.

Mai multe zone din Marea Neagră au fost minate după ce Rusia a invadat Ucraina, în 24 februarie 2022. România, Bulgaria şi Turcia au echipe speciale de scafandri care au dezamorsat mai multe mine ce pluteau în derivă în apele lor. Potrivit unei statistici care datează de la începutul acestui an, după aproape un an de război, Turcia, România, Bulgaria şi Ucraina distruseseră aproximativ 40 de mine în apele din vestul Mării Negre.

Purtătorul de cuvânt al Forțelor navale române, Corneliu Pavel, a declarat luni că de la începerea războiului din Ucraina scafandrii au neutralizat 5 mine marine în aria de responsabilitate a României.

După explozia de la Costinești, la fața locului a intervenit o echipă de scafandri specializați în distrugerea de dispozitive explozive, iar autoritățile nu au confirmat că deflagrația ar fi fost provocată de o mină marină.

Într-un comunicat transmis luni seară, Forţele Navale Române nu fac însă nicio referire clară la cauzele exploziei, spunând doar că în urma verificărilor făcute pe litoralul românesc după incidentul de la Costinești nu au fost găsite mine marine aflate în derivă.

„Forțele Navele Române au executat luni, 14 august, misiuni de cercetare a spațiului maritim din proximitatea litoralului românesc, ca urmare a informării primite, în jurul orei 10.00, de la ISU Dobrogea, cu privire la explozia unei posibile mine marine în zona digului de la Costinești și la existența unei mine aflate în derivă, în zona digului de larg al Portului Mangalia.

Scafandrii EOD și o navă a Gărzii de Coastă au executat o misiune comună de cercetare a raionului maritim din apropierea țărmului de la Costinești, în urma căreia nu au fost identificate mine marine aflate in derivă.

Tot în cursul zilei de astăzi, puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274), un elicopter IAR Puma Naval și un avion de patrulare al Statelor Unite ale Americii au executat, începând cu ora 13.00, misiuni conjugate de cercetare maritimă și aeriană, în spațiul maritim cuprins între Constanța și Mangalia, în urma cărora nu au identificat nicio mină marină aflată în derivă în spațiul monitorizat”, au anunțat reprezentanții Forțelor Navele Române.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole