BMC Truck&Bus a câștigat licitația pentru 100 de autobuze electrice care vor circula în București. Autobuzele, care vor veni la pachet cu infrastructura de încărcare necesară, sunt cumpărate de Primăria Generală din fonduri europene nerambursabile.
Valoarea contractului se ridică la 290 de milioane de lei, fără TVA.
Autobuzele, marca Euro BUS DIAMOND, vor avea 12 metri lungime, o autonomie de minimum 200 de kilometri între două încărcări succesive, tracţiune complet electrică, realizată autonom cu Sistem Reîncărcabil de Stocare e Energiei Electrice, baterii de acumulatori, podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, trei uşi duble şi aer condiţionat.
Conform caietului de sarcini, 34 de autobuze vor fi livrate în primul an de la semnarea contractului, iar restul, în anul următor.
BMC Truck&Bus este primul producător de autobuze electrice din România. Autovehiculele sunt asamblate la Ciorogârla, lângă București, într-un parteneriat cu holdingul chinez ZTE.
La licitație, printre ofertanți s-au mai aflat producători din Polonia, Turcia și Ungaria.