Deși în fiecare an Arhiepiscopia Sibiului anunță că pregătește suficiente sticle de agheasmă și butoaie pentru Bobotează, sibienii credincioși se înghesuie să primească apa sfințită. În ultimii ani, Arhiepiscopia a organizat puncte de distribuție împrăștiate prin Piața Mare, pentru a evita aglomerația. Totuși, și în acest an, civilizația a fost lăsată acasă și credincioșii s-au împins. O femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Praznicul Botezului Domnului a adunat şi în acest an mii de credincioşi în Piaţa Mare din Sibiu la sfinţirea cea mare a apei. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Arhiepiscopia Sibiului a pregătit 15.000 de sticle de plastic cu agheasmă și 10 butoaie unde a fost sfințită apa. Preoți, diaconi și voluntari au distribuit agheasma din mai multe puncte, după slujbă.
Stirea Boboteaza în Piața Mare din Sibiu: mii de credincioși, îmbulzeală la agheasmă și un leșin a aparut pe Sibiu Independent.