joi, februarie 29, 2024
AcasăEconomicBoloş, după discuţiile cu angajaţii care au protestat: Am convenit că vom...

-

Boloş, după discuţiile cu angajaţii care au protestat: Am convenit că vom face demersurile pentru a avea un statut al finanţistului/ O altă urgenţă o reprezintă demersurile pentru aplicarea nedescriminatorie a principiilor de salarizare

”Toate deciziile cu impact asupra aparatului guvernamental vor fi precedate de consultări. Orice măsură adoptată va fi asumată la nivelul coaliţiei. Eu sunt partenerul angajaţilor din minister, uşa mea este deschisă oricând, dacă vor să îmi transmită îngrijorările lor sau probleme cu care se confruntă. Angajaţii din această instituţie joacă un rol fundamental pentru dezvoltarea economică a ţării şi sunt primul care le va recunoaşte valoarea ori de câte ori am ocazia. Ei vor juca un rol vital în dezvoltarea economiei şi aplicarea măsurilor necesare acestui scop. Tocmai de aceea trebuie să fie răsplătiţi pe măsura importanţei activităţii lor. Reversul medaliei este că am aşteptarea să trateze fiecare zi cu profesionalism şi eficienţă, pentru că lipsa de eficienţă ne costă scump”, a precizat Marcel Boloş, conform unui comunicat de presă, de joi, al Ministerului Finanţelor Publice.

 

Boloş le-a transmis protestatarilor că trebuie să dea un exemplu de auto-management performant şi de organizare eficientă a muncii.

 

”În acelaşi timp, noi toţi, din această instituţie ştim foarte bine că trebuie să dăm propriu exemplu de auto-management performant şi de organizare eficientă a muncii noastre, plătite din bani publici. Noi suntem cei care ştim mai bine decât orice altă instituţie cât de necesară este reforma aparatului central, reducerea de cheltuieli şi încadrarea în deficitul bugetar asumat”, a transmis Boloş.

 

Ministrul Finanţelor a adăugat că s-a discutat despre un statut al finanţistului, dar şi despre salarizare.

 

”Totodată, am convenit că vom face demersurile pentru a avea un statut al finanţistului, pentru asigurarea recunoaşterii importanţei activităţii desfăşurate de angajaţii sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor. O altă urgenţă o reprezintă demersurile pentru aplicarea nedescriminatorie a principiilor de salarizare. Vreau să avem cu celeritate draftul de act normativ pentru egalizarea salarizării la nivelul funcţiilor echivalente din aparatul central al MF şi al tuturor instituţiilor subordonate. În plus, vom revizui atribuţiile şi îndatoririle fiecăruia pentru a ne asigura că sunt distribuite în mod echitabil şi că toţi contribuim în mod adecvat la succesul instituţiei”, a subliniat Boloş.

 

În final, ministrul Finanţelor a anunţat că va iniţia un demers de evaluare a condiţiilor de muncă.

 

”De asemenea, vom iniţia un proces de evaluare a condiţiilor de muncă, astfel încât să identificăm şi să aducem îmbunătăţiri în funcţie de necesităţi. Acest lucru va include atât aspecte legate de spaţiul fizic, cât şi de resursele necesare pentru a-şi desfăşura activitatea eficient”, a mai spus Boloş.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole