În anticipata sa contraofensivă, Ucraina va încerca să împartă trupele invadatoare în două, pentru a străpunge coridorul terestru dintre Rusia și peninsula Crimeea. Acest demers ar tăia liniile de aprovizionare ale unităților ruse aflate mai la vest.
Ipoteza îi aparține unui fost ofițer de control operațional al Statului Major General al forțelor ucrainene.
Pe de altă parte, șeful Marelui Stat Major al armatei americane, generalul Mark Milley, crede că este puțin probabil că Ucraina să împingă anul acesta toate trupele rusești de pe teritoriul său.
Statele Unite urmează să anunțe un nou pachet de ajutoare militare pentru Ucraina în valoare de 2,6 miliarde de dolari. Radare de supraveghere aeriană, rachete antitanc, muniție ghidată de precizie ar figura pe listă.
Pe de altă parte, armata Kievului confirmă că Ucraina folosește deja bombe ghidate prin satelit cu tehnologie JDAM, fabricate în Statele Unite. JDAM este un kit care se montează pe o bombă obișnuită pentru a o transforma într-o armă ghidată prin GPS. Odată lansată, bombă își desfășoară aripile, permițându-i să planeze până la 72 de kilometri, triplând rază de acțiune a armei originale.
În ceea ce privește așteptata contraofensivă ucraineană, experții nu contenesc să discute despre miza bătăliilor iminente. Este musai ca Ucraina să obțină câteva victorii, pentru a menține sprijinul și interesul occidental.
Pentru asta, are de demonstrat că poate folosi tancurile, vehiculele blindate, artileria și rachetele donate de Statele Unite și de aliații lor, forțând Rusia să dea înapoi.
Pentru jurnaliștii de la Wall Street Journal, prin susținerea oferită, obiectivul occidentalilor este de a anihilia forțele ruse în asemenea măsură încât Putin „să fie împins spre discuții de pace în care să cedeze cel puțin teritoriul ocupat după 24 februarie 2022”.
Contează enorm alegerea momentului potrivit. Și nu doar din punct de vedere meteo. Serviciile de informații ucrainene monitorizează îndeaproape puterea și moralul trupelor ruse, proviziile de muniții cheie, forțele de rezervă și alte probleme care pot fi exploatate, explică specialiștii.
Soldații ucraineni s-au antrenat în Europa și în peste ocean nu doar pentru a învăța cum să folosească noile sisteme, ci și pentru a deprinde utilizarea acestor arme în coordonare cu unități de artilerie, infanteriști, ingineri militari și alte active – totul în manevre efectuate de arme combinate.
De partea lor, trupele lui Putin au petrecut luni de zile săpând tranșee și construind fortificații, pentru a se asigura că Ucraina nu va recuceri teritoriul confiscat. Însă, de voie-de nevoie, Rusia se întoarce la tancuri și blindate scoase din magaziile Războiului Rece… Iar asta macină în primul rând moralul militarilor.
Până una-alta, după luni de zile de muncă de convingere, din Bahmutul asediat de peste 8 luni au fost evacuați ultimii civili.