sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăExterneCâte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar:...

-

Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician care poate să refuze TikTok”

Pe holurile Parlamentului European de la Strasbourg se vorbește despre o amendă de milioane de euro pentru TikTok, dacă a încălcat legislația europeană în campania lui Călin Georgescu. Cu toate acestea, sunt mici șansele să se întâmple ceva concret până la turul al doilea de scrutin din România.

Uniunea Europeană nu este la primul potențial conflict cu platforma chinezească. Anul trecut, TikTok a fost amendat cu 345 milioane de euro de Comisia Europeană pentru încălcarea regulamentului GDPR cu privire la modul de gestionare a datelor personale ale minorilor.

Pe holurile Parlamentului European de la Strasbourg se vorbește despre o amendă de milioane de euro dacă se dovedește că Tik Tok a contribuit la denaturarea rezultatelor alegerilor prezidențiale din România. Șansele ca ceva concret să se întâmple până la turul II al alegerilor sunt însă minime, fiind practic în situația în care vechii comisari europeni își predau mandatele, iar comisarii noi vor începe activitatea din 1 decembrie. Astfel, sunt slabe șanse ca până la turul II să se ia vreo măsură la nivelul Comisiei Europene care să aibă vreun impact asupra TikTok. Rămân însă declarațiile. Comisia și europarlamentarii urmăresc cu atenție în îngrijorare.

„Vedem cum democrația este atacată în fața noastră”

TikTok a ajuns inamicul public numărul 1 pentru mulți politicieni români care găsesc în controversata platformă socială chinezească un bun țap ispășitor pentru a explicat eșecul partidelor tradiționale în alegerile prezidențiale de duminică.

Acest val de indignare vis-a-vis de TikTok a ajuns și la Strasbourg, unde europarlamentarii au votat noua Comisie Europeană.

Gravitatea situației din România este înțeleasă de majoritatea europarlamentarilor. Problema nu mai este doar una românească. Nu un europarlamentar român a cerut conducerii platformei sociale să prezinte explicații după victoria lui Călin Georgescu, ci chiar președinta Grupul Renew din Parlamentul European, franțuzoaica Valérie Hayer. Solicitarea a fost adresată marți în Parlamentul European.

„Este surprinzător cum un candidat extremist a luat un astfel de avans în alegeri – un candidat care este împotriva NATO și a Vestului, un candidat pro-rus. Vedem cum democrația este atacată în fața noastră, cum mediile de socializare – în special TikTok – au devenit o platformă-cheie pentru votanți. De aceea, cerem conducerii TikTok să vină în fața Parlamentului European și să ne asigure că platforma sa acționează în conformitate cu prevederile legii europene privind serviciile digitale”, a susținut Hayer.

Tot marți, Consiliul Național al Audiovizualului și ANCOM au cerut Comisiei Europene să deschidă o investigație oficială cu privire la TikTok.

CNA s-a bazat pe un raport Expert Forum, care a stabilit că preferințele electorale pentru Călin Georgescu au crescut de la 2% la 22% în baza unei campanii desfășurate pe rețeaua chineză. Campania ar fi folosit conturi cu conținut electoral fără marcaje adecvate, cu amplificarea artificială a mesajelor prin algoritmi, utilizând hashtag-uri dedicate care au atras milioane de vizualizări.

Ștefănuță: „acesta este câmpul de bătaie astăzi”

Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, care și-a câștigat mandatul de europarlamentar independent fiind cu ajutorul unei prezente masive pe rețelele sociale, și inclusiv Tik Tok susține că nu concepe ca un politician să nu aibă Tik Tok. Nu la Parlamentul European a precizat el, pentru că instituția a interzis rețeaua socială.

„Câmpul de bătălie de astăzi este social media, inclusiv Tik Tok. Nu există politician care poate să refuze TikTok. Îmi pare rău să zic această chestiune. Am avut această întrebarea etică. Aici la Parlamentul European nu pot să-l am pe telefon, de exemplu, dar nu pot să-mi permit să nu fiu acolo unde sunt oamenii. 9 milioane de români sunt pe TikTok, mama, tata, din toate generațiile”.

Ștefănuță susține că sunt probleme cu privire la TikTok și cu alte rețele sociale care nu sunt noi. „Reglementarea spațiilor online se face de Uniunea Europeană și prin actul unic de servicii digitale, care a intrat în vigoare, dar cred că nu este suficient. Vă dau un exemplu. În campania trecută din Statele Unite, mediul X, care e deținut de Elon Musk, a favorizat candidatul Trump. Acum două campanii, mediul Facebook deținut de Mark Zuckerberg a defavorizat candidatul Bernie Sanders, i-a redus reach-ul. Deci nu este posibil aceste platforme care totuși devin de interes public, nu sunt doar firme private, sunt de interes public, nu este posibil să fie totuși codru nereglementat, pentru că se lasă cu rezultate cât se poate de tangibile.”

Ștefănuță spune că dacă pe Facebook există reglementări mai dure, Tik Tok a reușit cumva să ocolească reglementările și naționale, și europene. „Este un semnal care ne arată că trebuie să reglementăm mai bine toate rețelele, nu numai TikTok”.

Totuși, faptul că Georgescu a fost votat de 2 milioane de persoane nu poate fi pus nici pe seama TikTok și nici pe faptul că „oamenii ar fi proști. Deci să nu cădem în capcana aia în România în care să ne judecăm părinții, rudele, frații Vorbim de 2,2 milioane de persoane”.

Ștefănuță a susținut că va face mai multe campanii de informare chiar pe teritoriul preferat al lui Georgescu – pe Tik Tok, pentru a-i informa fanii și pe ceilalți utilizatori cu privire la UE, NATO și alte probleme abordate într-un mod dubios de candidatul mistic.

„Amenzi înainte sau după alegeri”

Întrebat dacă există șanse să avem o reacție a instituțiilor europene, înainte de turul al II-lea al prezidețialelor, Europarlamentarul liberal Sigfried Mureșan a susținut:

„Nu pot să vă spun acum cât de repede va acționa Comisia Europeană. Depinde și de rapiditatea cu care autoritățile din România pun la dispoziția Comisiei Europene propriile evaluări”, a răspuns europarlamentarul.

El a admis că e posibil ca acțiunea autorităților din România și eventualele măsuri ale Comisiei Europene să se concretizeze după alegeri: „În orice caz, rețelele sociale care încalcă regulamentul european riscă amenzi mari, indiferent dacă acelea vor fi implementate înainte sau după alegeri”.

Cu siguranță, spune europarlamentarul, rețelele sociale vor fi monitorizate mai îndeaproape în următoarea perioadă. „Libertatea de exprimare există la nivelul Uniunii Europene, însă nu există dreptul de a folosi libertatea de exprimare pentru a propaga știri false, dezinformare, pentru a ataca instituțiile unor state membre ale Uniunii Europene. Deci, chiar dacă deciziile finale la nivelul Comisiei Europene poate vor veni după alegeri, sunt convins că Comisia Europeană se va exprima înainte de alegeri foarte clar privind consecințele unor acțiuni ilegale pe rețelele de socializare”.

El a mai susținut că Comisia Europeană va acționa pe baza evidențelor venite de la autoritățile din România. „De aceea e foarte bine, foarte important că CNA-ul și ANCOM-ul deja au acționat. Acelea sunt, din punct de vedere instituțional și legal, cele mai relevante demersuri pentru Comisia Europeană.”

„Nivelul de alertă este mare”

„Toți partenerii cu care am discutat de duminică seara deja au fost surprinși și șocați de acest rezultat”, a mai spus europarlamentarul liberal. El a arătat că Comisia Europeană are posibilitatea de a sancționa platforme digitale, inclusiv de a le amenda dacă nu au aplicat legea, dacă nu au protejat caracterul corect al conținutului care se află acolo.

„Comisia Europeană va aștepta în perioada imediat următoare și de la autoritățile din România evaluări clare privind presupusele încălcări ale legislației europene înainte de a acționa. Vă spun că nivelul de alertă la nivelul Comisiei Europene este mare, în condițiile în care Federația Rusă a încercat să afecteze rezultatul alegerilor din Republica Moldova și din Georgia. Deci nivelul de alertă la Comisia Europeană este mare, Comisia Europeană poate amenda rețelele de socializare, dacă nu au obligat ca regulile să fie respectate acolo.”

Pâna una alta, campania lui Călin Georgescu continuă pe Tik Tok.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole