joi, martie 28, 2024
AcasăSocialCe amenzi riscă românii care dețin câini periculoși și nu respectă legile

-

Ce amenzi riscă românii care dețin câini periculoși și nu respectă legile

Un proiect legislativ depus luni la Senat arată că amenzile pentru încălcarea legilor privind deținerea de câini periculoși sau agresiv vor fi majorate. Proiectul prevede modificarea OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, dar și înăsprirea sancțiunilor pentru cei care dețin astfel de câini și nu respectă regulile.

Amenzile pentru neprevenirea atacului câinelui de către proprietarul sau deținătorul temporar al câinelui ajung la 1.000 de lei, inițial fiind la 500. Vorbim de situațiile în care atacul câinelui s-a soldat cu rănirea sau uciderea unui animal domestic și neanunțarea la poliție a pierderii sau morții câinilor agresivi, de către proprietar sau de deținătorul temporar, în termen de 48 de ore de la momentul incidentului.

De asemenea, deținătorul de câini periculos poate primi dosar penal dacă patrupedul lui mușcă pe cineva, citează KanalD.ro.

Condiții pentru deținerea unui câine periculos

Conform legii din România, sunt necesare următoarele condiții pentru a deține un câine periculos sau agresiv:

. vârsta minimă de 18 ani;
. capacitate deplină de exercițiu;
. inexistența unei condamnări pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei.

Pentru următoarele situații se mai acordă amenzi:

neînregistrarea câinilor periculoși sau agresivi la Asociația Chinologică Română și neafișarea în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, a avertismentului „Câine periculos’ sau, după caz, „Câine agresiv’, printr-o plăcuță având dimensiunile de cel puțin 15 x 25 cm;
în cazul schimbării adresei unde este ținut câinele, nedepunerea, în termen de 48 de ore, la sediul poliției în a cărei rază se află noua adresă a documentelor de mai sus;
dresarea sau antrenarea câinilor periculoși în alte locuri decât cele autorizate și de către alte persoane în afară de dresorii profesioniști (excepție se face în cazul dresajului și antrenamentului pe proprietatea deținătorului câinelui);
nerespectarea interdicției de reproducție a câinilor periculoși care nu au acte de origine recunoscute de Asociația Chinologică Română;
nerespectarea obligației de sterilizare a câinilor de luptă și de atac (indiferent de sex).

Declarația pe propria răspundere, care trebuie depusă de proprietarii de câini periculoși, trebuie să conțină următoarele date:

. numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau
microcip;
. efectuarea vaccinării antirabice și a rapelurilor, în conformitate cu
prevederile legale în vigoare;
. efectuarea sterilizării câinilor de luptă și de atac;
. existența unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele
pagube produse de câinii de luptă și de atac.

Ce câini sunt considerați periculoși

Se pot acorda amenzi cuprinse între 3.000- 5.000 de lei în următoarele situații:

. acces cu câini de luptă și de atac în localurile publice, în
mijloacele de transport în comun, precum și în alte locuri publice,
cu excepția drumurilor publice și a căilor de acces către acestea;
. acces cu câini de luptă și de atac în părțile comune ale imobilelor
în care sunt deținuți, pe drumurile publice și pe căile de acces
către acestea fără botniță și dacă nu sunt ținuți în zgardă și lesă
sau ham de către proprietar ori de către deținătorul temporar;
. staționare a câinilor de luptă și de atac în părțile comune ale
imobilelor;
. abandonare a câinilor periculoși sau agresivi.

Conform OUG 55/2002, se consideră câini periculoși următoarele rase:

. Categoria I: câinii de luptă și de atac, asimilați prin caracterele
morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii
lor;
. Categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, ..Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila
Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii
lor.

Sunt considerați agresivi, conform aceleiași legi:

câinii care, fără să fie provocați, mușcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private;
câinii care participă la lupte sau care au fost antrenați în acest scop.

În prezent, pentru aceste contravenții amenda maximă este de 3.000 de lei.

În urma acestei modificări legislative, prin care va fi înăsprit modul de sancţionare pentru nedeclararea şi nerespectarea condiţiilor de deţinere a unui câine periculos sau agresiv, și verificările poliţiştilor vor putea deveni mai eficiente, susțin inițiatorii legii, și va duce la scăderea cazurilor de persoane atacate de câini periculoşi fără lesă şi botniţă.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole