sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăSocialCentralele de apartament vor fi interzise în Uniunea Europeană. Ce prevăd noile...

-

Centralele de apartament vor fi interzise în Uniunea Europeană. Ce prevăd noile reguli și care este soluția

Centralele de apartament vor fi interzise. Parlamentul European a aprobat directiva și începând cu 2025, statul nu mai poate subvenționa montarea acestor centrale, iar din 2040 nu mai este voie să le instalezi. Experții în energie susțin că soluția este trecerea pe centrale electrice sau pe pompe de căldură.

Eurodeputaţii au adoptat marţi planuri convenite cu Consiliul UE care vor contribui la reducerea consumului de energie şi a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor, informează un comunicat al Parlamentului European.

Centralele de apartament vor fi interzise

Revizuirea propusă a Directivei privind performanţa energetică a clădirilor urmăreşte să reducă substanţial emisiile de gaze cu efect de seră şi consumul de energie în sectorul clădirilor din Uniune până în 2030. Un alt obiectiv îl reprezintă neutralitatea climatică a acestui sector până în 2050. Se doreşte şi ca numărul clădirilor cu performanţa energetică cea mai slabă care sunt renovate să crească, iar schimbul de informaţii privind performanţa energetică să fie îmbunătăţit.

Potrivit textului revizuit al directivei, toate clădirile noi ar trebui să aibă emisii zero începând din 2030. În plus, clădirile noi ocupate sau deţinute de autorităţile publice ar trebui să aibă emisii zero începând din 2028.

Statele membre vor putea lua în considerare potenţialul de încălzire globală pe durata ciclului de viaţă al clădirilor, care include fabricarea şi eliminarea produselor pentru construcţii utilizate la ridicarea lor.

În cazul clădirilor rezidenţiale, ţările Uniunii Europene vor trebui să aplice măsuri pentru a asigura o reducere a energiei primare medii utilizate cu cel puţin 16% până în 2030 şi cu cel puţin 20-22% până în 2035.

Ce prevăd noile reguli care se aplică în toată Uniunea Europeană
Conform noii directive, statele membre vor trebui să renoveze 16% din clădirile nerezidenţiale cu cele mai slabe performanţe energetice până în 2030, respectiv 26% dintre acestea până în 2033. Pentru a identifica clădirile care intră în această categorie se vor utiliza cerinţele minime de performanţă energetică.

Dacă este posibil din punct de vedere tehnic şi economic, ţările Uniunii ar trebui să introducă treptat utilizarea panourilor solare în clădirile publice şi nerezidenţiale, în funcţie de dimensiunea lor, şi în toate clădirile rezidenţiale noi până în 2030, potrivit digi24.ro.

Statele membre trebuie să adopte măsuri pentru a decarboniza sistemele de încălzire şi a elimina treptat combustibilii fosili din instalaţiile de încălzire şi răcire, obiectivul fiind eliminarea completă a centralelor termice pe bază de combustibili fosili până în 2040.

Subvenţionarea centralelor individuale pe bază de combustibili fosili va fi interzisă începând din 2025. Va fi în continuare posibil să se acorde stimulente financiare pentru sistemele de încălzire hibride, cum ar fi cele care combină o centrală pe combustibili fosili cu o instalaţie termică solară sau o pompă de căldură.

Clădirile agricole şi de patrimoniu pot fi scutite de la aplicarea noilor norme. Ţările UE pot decide să excludă şi clădirile protejate pentru calităţile lor arhitectonice sau istorice speciale, clădirile utilizate temporar, precum şi bisericile şi lăcaşurile de cult.

„Directiva arată clar modul în care politicile climatice pot avea beneficii reale şi imediate pentru cei cu venituri reduse. Această lege va contribui la reducerea facturilor la energie şi va aborda cauzele profunde ale sărăciei energetice, asigurând în acelaşi timp mii de locuri de muncă locale de înaltă calitate în întreaga UE. Abordarea a 36% din emisiile de CO2 ale Europei constituie un pilon absolut esenţial al Pactului Verde European”, a declarat raportorul pentru Directiva privind performanţa energetică a clădirilor, Ciaran Cuffe, din grupul Verzi/ALE.

Directiva a fost adoptată cu 370 voturi pentru, 199 împotrivă şi 46 abţineri. Pentru a deveni lege, ea trebuie acum să fie aprobată oficial şi de Consiliul UE.

Potrivit Comisiei Europene, clădirile din UE sunt responsabile pentru 40% din consumul nostru de energie şi pentru 36% din emisiile de gaze cu efect de seră. Pe 15 decembrie 2021, CE a adoptat o propunere legislativă de revizuire a Directivei privind performanţa energetică a clădirilor, ca parte a aşa-numitului pachet „Pregătiţi pentru 55”. O nouă lege europeană a climei, din iulie 2021, a introdus obiectivele pentru 2030 şi 2050 în legislaţia europeană obligatorie.

Ce spun experții în energie despre interzicerea centralelor de apartament
Laurenţiu Urluescu, preşedinte al Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România – AFEER, susține că, în principiu, trebuie să adaptăm și noi legislația la cerințele europene, dar problema nu este una urgentă.

„Oamenii trebuie să stea liniștiți deocamdată. Nimeni nu vine să le ia centrala din casă și nimeni nu le interzice să o folosească. Abia după adaptarea legislației montarea de centrale pe gaz noi ar putea fi restricționată. Deci, după adaptarea legislației și vorbim de ani buni. Poate 2037-2038. Oricum în timp soluția este pe trecerea pe centrale electrice sau pe soluții chiar și mai moderne cum ar fi pompele de căldură, dar aceastea sunt chestiuni de perspectivă și nu imediate.

Părerea mea este că actualele centrale pe gaz vor ieși natural din exploatare până la data limită, adică până în 2040. La ieșirea unei astfel de centrale pe gaz din uz, cetățenii vor sonda piața și vor vedea că există alte soluții de încălzire mult mai rentabile și vor opta pentru ele. Astfel, aceste centrale pe gaz dispar în mod natural. Dar asta va dura ani, mai avem mult, dar mult, până atunci’, a precizat Laurenţiu Urluescu pentru adevărul.ro.

La rândul lui, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, a declarat că directiva europeană nu se poate pune în practică prea curând.

„Este o isterie fără fond, care nu are o bază legală. O astfel de măsură nu se poate pune în practică la noi până în 2040-2050 când nu vom mai avea prea multe gaze, probabil. Nimeni nu poate obliga pe cineva să schimbe o centrală pe gaz, nu există acte normative. În același timp, ştim că atât la nivelul Europei, cât și în orașe din România, consiliile locale au venit cu o serie de politici energetice prin care interzic introducerea acestor centrale la clădirile noi.

Este vorba de Cluj, de exemplu. Clujul are o astfel de politică, pentru tot ceea ce înseamnă blocuri noi, acolo nu se permite să se monteze centrală de apartament în interiorul apartamentului, ci doar centrală de bloc sau centrală de scară. Și deocamdată vorbim de o directivă, și nu de un regulament. Asta permite țărilor membre să-și adopte politici individuale în domeniu. România este una dintre puținele țări europene care își reglează balanța energetică cu ajutorul gazelor. Și asta din simplul motiv că avem resurse. Alte țări nu au gaze și se bazează pe alte resurse de energie, iar la noi este taman pe dos’, susține Dumitru Chisăliță.

Expertul în energie a explicat recent și de ce o decizie de eradicare a centralelor de apartament pe gaze și schimbarea acestora cu unele alimentate cu energie electrică este imposibil de realizat în prezent.

„Nu văd cum s-ar putea trece milioane de locuințe pe «electric» când asta înseamnă un consum de cel puțin 14-15 kW/h, chiar 30 kW/h la locuințele mai mari, iar acum consumul pe gospodărie este de 1 sau 2 kW/h. Asta însemnă o redimensionare de proporții de neimaginat a rețelelor electrice din toată țara. Ar fi lucrări greu de conceput și proiectat, dar și de realizat. Ca o concluzie, trebuie să ne jucăm cartea, să ne expunem punctul de vedere, să explicam că avem alte resurse’, preciza Dumitru Chisăliță.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole