duminică, aprilie 14, 2024
AcasăEconomicCiolacu: De peste 20 de ani, spunem că depăşim recorduri la producţie,...

-

Ciolacu: De peste 20 de ani, spunem că depăşim recorduri la producţie, că exportăm şi am ajuns să importăm de circa 4 miliarde / Trebuie să venim cu un program de reducere a inflaţiei


„Am un dialog cu prim-ministrul Nicolae Ciucă legat de abordarea patriotismului economic. Avem o balanţă comercială defavorabilă. În zona produselor alimentare de exemplu, unde eu consider – şi vom vedea cu o schemă de lucru şi de ajutor, de încurajare a producţiei pe teritoriul României, avem un deficit de aproape 4 miliarde de euro. (…) Suntem una dintre ţările care în acest moment dezvoltă infrastructură. De peste 20 de ani spunem că depăşim recorduri la producţie, exportăm şi, după 20 de ani, am ajuns să importăm de aproape 4 miliarde. Trebuie să intervină statul cu un program coerent. Trebuie să intervenim sectorial, sunt mai multe paliere, vom veni cu scheme de ajutor pe această zonă. Cea mai mare a românilor sunt preţurile la produsele alimentare şi de bază. Avem obligaţia de a interveni pentru aceste preţuri. Va exista o emoţie care va duce la scumpiri, lucru care se va reflecta în inflaţie. Am promis că trebuie să avem o inflaţie de o singură cifră. Deci trebuie să venim cu un program de guvernare prin care să reducem inflaţia”, a afirmat Marcel Ciolacu, duminică seara la România TV.

El a adăugat România nu are coerenţă şi programe şi a precizat că 80% din carnea de porc pe care o consumă românii în ţară e de import şi 40% din carnea de pui, la fel.

„Trebuie să plecăm de la materia primă. 80% din carnea de porc pe care o consumăm în România este de import, 40% din carnea de pui este de import. Nu avem coerenţă, programe. Trebuie să venim cu programe de creştere a animalelor, de producţie, e nevoie de o abordare unitară în toate domeniile. Creşterea economică a România e pe consum. Dar noi trebuie să producem mai mult în România. Într-un termen rezonabil, România trebuie să aibă o creştere economică bazată pe producţie, nu pe consum. Eu sunt un om de bună credinţă. Au fost oameni care au distrus industria românească, capitalul românesc. Eu cred că acest moment a fost depăşit. Nu cred că0şi mai permite vreun om politică să distrugă.  Avem industria materialelor de construcţii. Când ai o ţară în dezvoltare, mai ales în infrastructura critică, să produci doar 4% din bitumul necesar. Se vor deschide fabrici de bitum. Avem resurse, din petrol se face bitumul. Politica a fost să se închidă fabricile. În România trebuie să fie desfacere. (…) Nu cred că o fabrică de bitum va da faliment. Am început discuţii, să vedem care este cea mai bună poziţionare pe teritoriul României. Acest proiect a avansat”, a completat Ciolacu.

Liderul PSD a mai spus că atunci când este creat un climat favorizat dezvoltării unei afaceri, producţia vine după materie primă.

„Este clar că trebuie să vedem şi pasul următor. Dacă creezi un climat favorizat dezvoltării unei afaceri, producţia vine după materie primă. Sunt nişte reguli ale UE pe care nu le încălcăm, dar extracomunitar poţi să iei orice decizie. Dacă cineva a importat foarte mult extracomunitar, poate să producă în România. Toată lumea încurajează aşa ceva, s-a dus vremea în care România închidea fabrici pe bandă rulantă şi era o piaţă de desfacere pentru toată lumea.  Acest lucru a fost făcut forţat pe vremea comuniştilor, oameni care să facă lucruri care nu-şi doreau. Trebuie să laşi climatul, oamenii de afaceri (…)”, a mai transmis Ciolacu.

În opinia sa, lumea s-a săturat de subiectul rotaţiei premierilor şi a dat asigurări că rocada va avea loc.

„Cred că s-a săturat toată lumea să vorbim despre această rotaţie a prim-miniştrilor. Ea va avea loc mai liniştită decât se tot anunţă, dar cred că priorităţile rămân altele, pentru români. Există o mare aşteptare. Există o coaliţie între marile partide. A fost un moment în care a fost nevoie de maturitate politică, după 30 de ani de democraţie. Trebuia să fim conştienţi de ceea ce se întâmplă. A venit războiul, pandemie, criză energetică. PSD a decis să intre la guvernare în urma unei guvernări dezastruoase de dreapta. Atât eu cât şi colegii mei am înţeles importanţa momentului. Era o lipsă de măsuri evidentă. Am avut un program de guvernare. Cel mai important este viitorul program de guvernare, adaptat pe programul adaptat al coaliţiei. Fiecare va veni cu propuneri, le vom decide. Aceste propuneri trebuie să vină din toate părţile, să nu mai picăm în plasa în care se critică propunerile PSD.  În perioadele de criză, statul trebuie să intervină pe o perioadă limitată. Dar nu e normal să nu laşi o ţară să nu aibă niciun nivel de trai. (…) Altfel, vei avea o criză socială”, a conchis Marcel Ciolacu.

 

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole