Trei clădiri emblematice din Sibiu, vor fi iluminate în roşu, de Ziua Ziua Europeană 112: Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii Speciale Sibiu
Clădirile vor fi iluminate pe 11 februarie 2024, începând cu ora 18:00, în culoarea roşie, reprezentativă pentru Serviciului de urgenţă 112.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), alături de instituţii publice şi companii private, continuă şi în acest an tradiţia de iluminare în roşu a unor clădiri emblematice din Capitală şi din ţară, cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112 şi aniversării a 20 de ani de la operaţionalizarea 112 în România.
Peste 90 de clădiri ale autorităţilor publice centrale şi locale, inclusiv turnul de comunicaţii al STS, instituţii de cultură şi obiective turistice, sedii ale unor companii private vor fi iluminate pe 11 februarie 2024, începând cu ora 18:00, în culoarea roşie, reprezentativă pentru Serviciului de urgenţă 112.
STS şi partenerii care s-au alăturat acestui demers transmit, astfel, un mesaj de unitate şi responsabilitate. Apelul la 112 doar în caz de urgenţă – asigură că resursele de intervenţie sunt direcţionate în cel mai scurt timp posibil către o urgenţă reală.
Sursa: Agerpres.ro
Sursa foto: Arhiva Sibiu Independent
Stirea Clădiri din Sibiu, iluminate în roșu de Ziua Europeană 112 a aparut pe Sibiu Independent.