Consiliul Județean Sibiu, prin Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu, în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu, organizează, în săptămânile dinainte de Paște, mai multe concerte de pricesne:
– Mariana Anghel, împreună cu corepetitorul Marcel Băilă și elevii clasei de canto muzică populară pe care o coordonează, vor susține concertul intitulat „La Tine vin, Iisuse!”, luni, 3 aprilie 2023, de la ora 18:00, la Biserica Ortodoxă Sf. M. Mc. Gheorghe, de pe strada prof. Aurel Popa din Sibiu.
– Luminița Maria Dejan, împreună cu elevii clasei de canto muzică populară pe care o coordonează și cu acompaniatorul Vlad Coțop, vor susține o serie de concerte intitulate „Drumul Crucii”, după cum urmează:
– Luni, 3 aprilie 2023, de la ora 17:00, la Biserica Ortodoxă Nașterea Maicii Domnului, de pe strada Țiglarilor nr. 105 din Sibiu
– Miercuri, 5 aprilie 2023, de la ora 18:00, la Biserica Ortodoxă Sfinții Împărați Constantin și Elena, de pe strada Gheorghe Dima din Sibiu
– Joi, 6 aprilie 2023, de la ora 18:00, la Biserica Ortodoxă Sfânta Treime din Rășinari
– Luni, 10 aprilie 2023, de la ora 17:00, la Biserica Ortodoxă Învierea Domnului, de pe strada Tudor Vladimirescu din Dumbrăveni. La acest concert va participa și Grupul Vocal al Casei de Cultură din Dumbrăveni.
Intrarea este liberă.
Stirea Concerte de pricesne susținute de elevi și profesori ai Școlii Populare de Arte și Meserii, la biserici din Sibiu a aparut pe Sibiu Independent.