marți, decembrie 3, 2024
AcasăActualitateConferința finală a proiectului EMOB – ”Acțiuni integrate pentru creșterea e-Mobilităţii în...

-

Conferința finală a proiectului EMOB – ”Acțiuni integrate pentru creșterea e-Mobilităţii în Regiunile din Europa” va avea loc la Sibiu

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru organizează în 11 mai 2023, la Sibiu, conferința finală a proiectului EMOB – ”Acțiuni integrate pentru creșterea e-Mobilităţii în Regiunile din Europa”. Acest proiect este finanțat în cadrul apelului 4 al Programului Interreg Europe, Axa prioritară 3 – Improving low carbon economy policies și este implementat de către un consorțiu format din 9 organizații din 8 regiuni europene, coordonate în calitate de partener lider de către Aufbauwerk Region Leipzig GmbH din Germania.

Întâlnirea va reprezenta un forum de prezentare și dezbatere a politicilor regionale, naționale și europene din domeniul mobilității, cu accent asupra unor exemple de integrarea a soluțiilor de mobilitate electrică în sistemele publice de transport a pasagerilor. Evenimentul va reuni reprezentanți din conducerea Consiliului Județean Sibiu, Primăriei Municipiului Sibiu, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Universității Lucian Blaga precum și reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, UAT-uri din Regiunea Centru și alte regiuni din România, ai societății civile și mediul de afaceri din România, dar și participanți din partea Comisiei Europene și rerezentanți din mai multe țări partenere în proiect (Germania, Austria, Franța, Grecia, Croația, Ungaria, Spania) cu activitate relevantă în dezvoltarea de politici, programe sau cu atribuții la nivel național/local/județean în dezvoltarea mobilității durabile în transportul public.

Având în vedere importanța asigurării unei promovării mediatice adecvate a acestei activități, vă invităm să participați la acest eveniment si la Conferința de presă care va fi organizată începând cu ora 11.20.  De asemenea precizam că o să punem la dispoziție un material informativ legat de eveniment care ulterior va putea fi publicat.

Evenimentul din 11 mai 2023 este intitulat Electrificarea Europei: Politicile Regionale și Strategiile ca factori cheie ai E-Mobilității  (Electrifying Europe: Regional Policies and Strategies as Key Drivers of E-Mobility) si își propune să prezinte rezultatele obținute pe parcursul celor 4 ani de implementare a proiectului și să faciliteze dezbateri și schimburi de experiențe și cunoștințe între organizații active în domeniul mobilității electrice, autorități publice precum și reprezentanți ai societății civile.

Agenda evenimentului, anexată prezentei, va avea două secțiuni:

– prima secțiune va include o prezentare  a proiectului si a instrumentelor de politică abordate în proiect, cu accent pe modul în care este susținută dezvoltarea mobilității electrice în regiunile partenere în proiect, politcle și programele naționale pentru dezvoltarea mobilității verzi precum și prezentarea rolului programului Interreg Europe în susținerea cooperarării interregionale pentru îmbunătățirea instrumentelor politică de la nivel regional.

– cea de-a doua secțiune va include dezbateri privind rolul politicilor regionale în promovarea mobilității electrice în Europa.

Locația de desfășurare a evenimentului este Stadionul Municipal Sibiu, Strada Mihai Eminescu nr. 1-3, Sibiu, aceasta urmând să ne găzduiască, începând cu ora 10.00, conform Agendei atașate.

Stirea Conferința finală a proiectului EMOB – ”Acțiuni integrate pentru creșterea e-Mobilităţii în Regiunile din Europa” va avea loc la Sibiu a aparut pe Sibiu Independent.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole