Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a opinat, într-o conferinţă de presă la Baia Mare, că şefii PSD şi PNL au decis să comaseze alegerile europarlamentare cu alegerile locale pentru a pune primarii să se ducă „la examen” în locul lor.
Ludovic Orban declară că cu siguranţă creşterea permanentă a preţurilor şi taxelor va influenţa intenţia de vot. Din acest motiv, Ciucă şi cu Ciolacu, în loc să lase aşa cum era normal să se desfăşoare la termen doar alegerile pentru Parlamentul European, adică, practic, să se ducă ei la examen, să primească notele din partea cetăţenilor pe care le merită, nu s-au dus ei la examen, au zis să-i pună la examen în locul lor pe primari. Din cauza asta au comasat alegerile europarlamentare cu alegerile locale, ca să nu se vadă nemulţumirea profundă care există în societatea românească faţă de modul în care este guvernată România.
Românii nu au încredere în Guvern
„De altfel, toate datele din sondaje, inclusiv din sondajele făcute de ei, dar, de altfel, vă spun din toate discuţiile pe care le am cu oamenii (…), aproape 80% din cetăţeni consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită şi peste 73% sunt nemulţumiţi de cum este condusă România.
Din acest motiv i-au trimis la examen pe aleşii locali pentru că trebuie să ştie toată lumea că practic PSD şi PNL intră în campania asta cu 2.900 de primari din 3.200 de primari. Primari care cu siguranţă că se vor bate să se realeagă primari şi în mod evident vor determina foarte mulţi oameni care sunt nemulţumiţi de modul în care este guvernată România, dar care pe ici, pe colo sunt mulţumiţi cum arată condusă localitatea, să voteze după nota care i-o dau primarii.
Din cauza asta, în mod evident nu se va vedea dezastrul care va fi pentru actuala coaliţie de guvernare la alegerile prezidenţiale şi la alegerile parlamentare”, a afirmat Ludovic Orban.