duminică, februarie 16, 2025
AcasăActualitateDirectorul FITS, Constantin Chiriac se simte foarte bine, dar este încă spitalizat

-

Directorul FITS, Constantin Chiriac se simte foarte bine, dar este încă spitalizat

 Purtătorul de cuvânt al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Sorana Maier, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că starea de sănătate a actorului Constantin Chiriac, preşedinte al FITS, este „foarte bună”.


„Starea domnului director Constantin Chiriac este foarte bună. Se află sub supraveghere medicală”, a explicat Sorana Maier.

Constantin Chiriac este internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din oraş cu probleme digestive cauzate de căldura excesivă, au declarat, duminică, pentru AGERPRES, surse medicale.

Lui Constantin Chiriac i s-a făcut rău sâmbătă seară, în timpul ceremoniei de acordare a unor stele pe Aleea Celebrităţilor din Parcul Cetăţii, de unde a fost preluat de o ambulanţă.

Chiriac a lipsit sâmbătă seară de la Gala FITS, care a avut loc la Sala Thalia.

Stirea Directorul FITS, Constantin Chiriac se simte foarte bine, dar este încă spitalizat a aparut pe Sibiu Independent.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole