joi, iunie 13, 2024
AcasăActualitateEroii Revoluției comemorați la Sibiu în anonimat

-

Eroii Revoluției comemorați la Sibiu în anonimat

Ceremoniile organizate astăzi la Sibiu pentru comemorarea eroilor Revoluției au fost marcate de un sentiment de anonimat. În afara militarilor și asociațiilor de revoluționari, dintre oficiali au participat doar Daniela Cîmpean și Vlad Vasiu de la Consiliul Județean, iar de la Primăria Sibiu, viceprimarul Corina Bokor. Primarul Astrid Fodor a transmis un mesaj pe Facebook. Subprefectul Florea a reprezentat instituția Prefectului.


Ziua de 21 decembrie are o însemnătate aparte pentru comemorarea eroilor Revoluției la Sibiu. Garnizoana Sibiu a pregătit ca de obicei ceremoniile. Slujba de pomenire pentru eroii revoluției a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor din care au făcut parte vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, părintele prof. univ. dr. Vasile Mihoc, protopopul de Sibiu, preotul Ioan Coşa, preotul Liviu Tarcău, consilier misionar al eparhiei, preot militar Florin Pavel și arhid. Adrian Ursu.

La eveniment au fost prezenți Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean, Vlad Vasiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu, Florea Gabriel, subprefect al Județului Sibiu, Corina Bokor, viceprimar municipiului Sibiu, Ghiţă Bârsan, rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, șefi ai structurilor militare și membri ai Asociaților de cinstire a Eroilor Revoluției din 1989.

Din păcate, de la an la an, tot mai puțini oficiali sunt prezenți la astfel de momente.

Primarul Sibiu a lipsit, dar a postat pe Facebook

Primarul Astrid Fodor a transmis un mesaj pe Facebook, din care redăm:

„Deși astăzi ni se par drepturi și libertăți de la sine înțelese, acestea au fost câștigate cu greu și cu sacrificiul celor care au ieșit atunci în stradă și au strigat „Vrem libertate!”. Chiar dacă timpul trece peste acele zile de sfârșit de decembrie 1989, ceea ce trebuie să ne rămână în minte este impulsul care i-a scos atunci în stradă pe eroii Revoluției – dorința de libertate. În același timp, trebuie să păstrăm conștiința responsabilității pe care o avem de a uza de această libertate cu corectitudine și simț civic, cu respect pentru ceilalți. Această responsabilitate trebuie să o transmitem și generațiilor următoare care nu au trăit acele zile și nu cunosc decât din cărțile de istorie apăsarea lipsei de libertate dinainte de ’89 și eliberarea prețioasă și scumpă obținută cu jertfa celor care au căzut în acele zile.

Veșnică odihnă eroilor Revoluției din decembrie 1989!”

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu a fost în Piața Unirii la monument

Daniela Cîmpean a transmis și ea un mesaj cu prilejul acestei comemorări:

„Astăzi, pe 21 decembrie, ne reamintim de curajul și sacrificiul celor care au luptat pentru libertate și democrație în iarna anului 1989. În semn de respect și recunoștință, am depus coroane de flori la mormintele eroilor noștri.

Ei nu sunt doar o pagină din cărțile de istorie; sunt stelele care ghidează drumul nostru spre un viitor mai bun. Să le păstrăm memoria vie și să le cinstim sacrificiul prin fapte și prin aprecierea libertății pentru care au luptat.

Ne înclinăm în fața eroismului și curajului lor”

Momentele de comemorare au avut loc la Monumentul Eroilor Revoluției din Piața Unirii și la Cimitirul Municipal Sibiu, la mormintele eroilor din Revoluție.

Stirea Eroii Revoluției comemorați la Sibiu în anonimat a aparut pe Sibiu Independent.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole