luni, octombrie 14, 2024
AcasăActualitateExemplele de bune practici în ecoturism din județul Sibiu prezentate unei delegații...

-

Exemplele de bune practici în ecoturism din județul Sibiu prezentate unei delegații italiene din Brescia și Chiari

Programul Anii Drumeției, Târgul de Ecoturism, destinația turistică Colinele Transilvaniei, traseul tematic ”Poteca Soarelui” din apropierea Săliștei, zona turistică Valea Avrigului și proiectele dezvoltate în sprijinul gastronomiei locale – Piața Volantă Transilvania, PGL-urile (puncte gastronomice locale) și Produs Montan – au fost exemplele de bune practici prezentate marți, 13 iunie 2023, la Consiliul Județean Sibiu, oaspeților italieni din Brescia și Chiari sosiți în județul nostru în cadrul proiectului ERASMUS+ Eco-sustenabilitate și accesibilitate în turism și valorificarea patrimoniului, în care CJ Sibiu este partener, alături de SC ACZ Consulting.

Delegația italiană a fost formată din reprezentanți care profesează în domeniul cultural și urbanistic la primăriile Brescia și Chiari, la Muzeul Orașului Chiari și la Parcul Științific Ambiente Parco din Brescia.

Din partea Consiliului Județean Sibiu, oaspeții au fost primiți de administratorul public al județului, Adrian Bibu, secondat de Dana Lupică, Șef Serviciu Strategii, Dezvoltare Economică și Socială, iar printre cei care au susținut prezentări s-au numărat Alexandru Hanea, coordonatorul Programului ”Anii Drumeției”, Cristina Iliescu – Colinele Transilvaniei, Lavinia Alexe – Primăria Orașului Săliște, Lidia Bădilă – Primăria Orașului Avrig, Roxana Diaconescu – CJ Sibiu, Compartimentul Dezvoltare Durabilă.

În mesajul său, Adrian Bibu a suscitat atenția și interesul membrilor delegației din Italia relatându-le despre badea Cârțan, care, în 1896, a ajuns în 43 de zile la Roma, plecând din județul Sibiu, această călătorie putând fi încadrată la capitolul ”turism sustenabil”.

La nivelul județului Sibiu, integrarea persoanelor cu dizabilități este foarte importantă pentru noi și am purtat discuții ca ele să fie cooptate în Programul <<Anii Drumeției>> pe care îl derulăm. Vom colabora în primă etapă cu membrii echipei locale de baschet <<Zburătorii>>, formată din persoane cu dizabilități.

Am convingerea că prezentările pe care le veți urmări vă vor aduce multe informații interesante, pe care le puteți valorifica în comunitățile dumneavoastră și vă doresc în continuare o ședere plăcută în județul Sibiu ”, a spus Adrian Bibu.

Subiectele abordate au vizat sustenabilitatea în ecoturism și integrarea persoanelor în sectorul turistic.

La rândul său, doamna Jenny Santi, managerul de proiect, a subliniat că obiectivele proiectului derulat în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu sunt acelea de a crea relații și colaborări de lungă durată, de a face un schimb de mentalități, de a stabili parteneriate între instituții, de a acorda localităților șansa de a avea schimburi de experiență și de bune practici care să conducă la implementarea unui turism sustenabil.

Vizita delegației italiene în județul Sibiu a inclus o deplasare în localitatea Avrig (la ferma de cerbi de la Poiana Neamțului, la Brambura Parc, unde este celebra casă întoarsă, și la fabrica de Bere Augusta), un tur ghidat în centrul istoric al Sibiului, o deplasare la Apoș și Stejărișu. Astăzi, 14 iunie, delegația se va afla în Muzeul ASTRA, unde va are loc un workshop pe tema formelor inovative de valorificare a patrimoniului cultural și natural, urmat de o deplasare la Primăria Rășinari și în stațiunea Păltiniș, iar mâine, 15 iunie, oaspeții vor avea parte de o drumeție pe Poteca Soarelui și de un prânz și o degustare de vinuri la Apoldu de Sus.

După prima zi a vizitei, oaspeții italieni au mărturisit că sunt foarte impresionați de pasiunea și viziunea găsite în județul Sibiu în ceea ce privește valorificarea și dezvoltarea zonelor cu potențial ecoturistic și cultural.

Stirea Exemplele de bune practici în ecoturism din județul Sibiu prezentate unei delegații italiene din Brescia și Chiari a aparut pe Sibiu Independent.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole