Una din cele două premiere mondiale prezentate în prima zi de deschidere FITS2024, „Afrodita și Eliberarea Lumii” în regia lui Tim Robbins, atrage spectatori din multe țări ale lumii conform surselor Sibiu Independent. Printre aceștia se numără și mulți critici teatrali americani, dar și din alte țări care s-au cazat deja la Sibiu. Spectacolul are programate 3 reprezentații în 21 iunie ora 21, 22 iunie ora 16 și 22 iunie ora 22. La ora redactării materialului mai erau doar 2 bilete de vânzare la al treilea spectacol. Sala mare a Filarmonicii de Stat Sibiu va fi scena companiei teatrale Actor’s Gang.
Într-o lume hibridă aflată la intersecția dintre teatrul clasic grecesc și un spectacol de vodevil țipător, liniștea unui cor grecesc este tulburată de o boală misterioasă, o metaforă a forțelor care dezbină societatea și o strâng ca într-o menghină. În vâltoarea haosului, corul invocă zeii cerând disperați o intervenție divină care să restabilească armonia. Cu o doză egală de serios și ridicol, „Afrodita sau eliberarea lumii” este un comentariu tulburător asupra condiției umane și o celebrare veselă a puterii de a ierta și a tăriei inimii de a vindeca până și cele mai profunde dintre discordii.
„Compania The Actors’ Gang face ca teatrul să fie relevant pentru societate și restaurează vechea idee a scenei ca spațiu sacru comun, prezentând munca unor artiști de teatru inovatori.” Golden Globes Association

Scris și regizat de Tim Robbins
Distribuția: J. Claude Deering, Melina Finck, Willa Fossum, Stephanie Galindo, Charlotte Hacke, Scott Harris, Chas Harvey, Ayindé Howell, Mariana Jaccazio, Adam J. Jefferis, Mary Eileen O’Donnell, Luis Quintana, Adele Robbins, Tip Scarry, Maga Shukar, Megan Stogner, Guebri Van Over
Muzicieni: David Robbins (chitară și percuție), Danica Pinner (violoncel), Megan Stogner (clavietă), Willa Fossum (pian), Guebri Van Over (flute)
Writer and Director: Tim Robbins
Asistent regie: Cihan Sahin
Lighting design: Bosco Flanagan
Music Director: David Robbins
Muzica originală: David Robbins & Mikala Schmitz
Music and Lyrics: Tim Robbins
Costume: Rynn Vogel
Director de scenă: Gloria Briseño
Asistent director scenă: Jimmy Berry
Producător: The Actors’ Gang
Traducere: Silvana Vulcan
Spectacol prezentat în limba engleză, cu traducere în limba română
Spectacol nerecomandat celor sub 14 ani
Durata: 1h 20min
Data premierei: 20.02.2024
Titlul original: Aphrodite and the Liberation of the World
Efecte speciale: Proiecții
Sezonul american
Stirea FITS2024: Premiera mondială Afrodita și Eliberarea Lumii de Tim Robbins atrage mulți spectatori din afara țării a aparut pe Sibiu Independent.