luni, octombrie 14, 2024
AcasăExterneGrupul Wagner oprește recrutările „pe termen nedefinit”. Motivul invocat de Evgheni Prigojin

-

Grupul Wagner oprește recrutările „pe termen nedefinit”. Motivul invocat de Evgheni Prigojin

Miliția Wagner, condusă de oligarhul rus Evgheni Prigojin, a anunțat că a suspendat „pe termen nelimitat” recrutarea de noi membri.

Liderul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, a afirmat într-un mesaj vocal publicat luni că aceasta nu recrutează combatanţi, în momentul de faţă, dar va face probabil acest lucru în viitor, relatează Reuters.

„Astăzi ne definim viitoarele misiuni, al căror contur devine tot mai clar. Fără îndoială că aceste misiuni vor fi desfăşurate în numele Marii Rusii”, spune în mesaj o voce care seamănă cu cea a lui Prigojin.

Mesajul a fost publicat pe canalul Grey Zone de pe Telegram, asociat cu Wagner, conform Agerpres.

Prigojin: „Vom fi extrem de recunoscători dacă menţineţi legătura cu noi”

Prigojin mai spune în mesaj că „din păcate” unii dintre combatanţii săi s-au transferat la alte „structuri de putere”, dar că acum au în vedere să se întoarcă, aparent o aluzie la faptul că după rebeliunea mercenarilor de la sfârşitul lui iunie Kremlinul a afirmat luptătorii din Wagner care nu au participat la revoltă vor fi mutaţi în armata regulată, semnând contracte cu Ministerul Apărării rus.

„Întrucât nu ne confruntăm cu o criză de personal, nu avem în vedere să facem noi recrutări”, indică Prigojin. „Totuşi, vă vom fi extrem de recunoscători dacă menţineţi legătura cu noi, iar imediat ce Patria-mamă va avea nevoie de un nou grup capabil să apere interesele ţării noastre vom începe cu siguranţă să recrutăm”, adaugă liderul paramilitar.

Viitorul Wagner şi al lui Prigojin au devenit neclare după scurta rebeliune de acum circa o lună, iar Kremlinul a afirmat că Prigojin şi unii dintre combatanţii săi vor pleca în Belarus. Cu toate acestea, Prigojin a participat la o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin la cinci zile după revoltă, iar săptămâna trecută a fost fotografiat la Sankt Petersburg, unde avea loc o reuniune a preşedintelui rus cu lideri din state africane.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole