joi, aprilie 25, 2024
AcasăActualitateGrupuri de elevi de la Colegiul “Goga” din Sibiu, în vizită la...

-

Grupuri de elevi de la Colegiul “Goga” din Sibiu, în vizită la Tribunalul și Judecătoria Sibiu

În săptămâna 27 februarie – 3 martie 2023, în cadrul programului „Școala altfel”, Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu au fost vizitate de mai multe grupuri de elevi ai Colegiului Național ”Octavian Goga” Sibiu, aceștia fiind însoțiți de cadre didactice. Elevii prezenți aparțineau claselor a XII-a B, a XII-a D, a XI-a A și a X-a B.

Cei prezenți au fost informați cu privire la aspecte referitoare la modul de funcționare a sistemului judiciar, la circuitul dosarelor, la etapele procesuale parcurse până la soluționarea unui dosar, la modalitatea de lucru a personalului din instanță cu vizitarea compartimentelor auxiliare, astfel încât elevii să afle informații utile despre specificul activității instanțelor judecătorești.

În cadrul vizitei, elevilor le-a fost permis accesul în sălile de judecată în timpul ședințelor programate la nivelul Secției civile a Judecătoriei Sibiu, precum și la nivelul Secției civile I și Secției a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Sibiu.

Totodată, elevii au fost informați și cu privire la oportunitățile de carieră ale absolvenților de drept, fiindu-le prezentate modalitățile de accedere în profesia de judecător şi de grefier.

Stirea Grupuri de elevi de la Colegiul “Goga” din Sibiu, în vizită la Tribunalul și Judecătoria Sibiu a aparut pe Sibiu Independent.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole