Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut, astăzi, o conferință de presă la Palatul Cotroceni, cu ocazia deschiderii pentru public a curților interioare și a grădinii palatului, începând de săptămâna viitoare.
Sinteza declarațiilor președintelui interimar al României, Ilie Bolojan:
– Atât această grădină, cât și curtea și interiorul Palatului Cotroceni să fie deschise pentru cetățeni.
– La fiecare sfârșit de săptămână, de vineri până duminică, va fi un acces liber atât în grădini, iar Palatul va fi integrat în circuitul muzeului Cotroceni.
– Cred că este o condiție de bază asigurarea transparenței, să le arăți unde se lucrează și ce s-a făcut cu acești bani. În plus, cred că a permite tinerilor să vadă în fiecare săptămână batalionul de gardă ține și de o demnitate națională.
– Despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: ”Cred că avem o decizie a CCR, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine în stat. Mai avem o zi de depunere a candidaturilor.”
– În ceea ce privește strategiile care să ducă la consolidarea apărării țării noastre, cred că orice formulă este bună, însă ce avem în momentul de față, cred că sunt suficiente.
– Cred că este o chestiune de principiu ca atunci când urmează o ședință a Consiliului European care angajează României pe termen lung, pentru că sunt atât teme de apărare, diferite aspecte de genul acesta, este obligatorie a consultare între Președinție și Guvern. Luni avem fixată o ședință de consultare, să ne punem de acord pe aceste probleme.
– Anticipez că ar putea fi două categorii de fonduri, cele care pot fi gestionat de fiecare țară în parte, pentru proiecte care țin de structura armatei, și cele integrate, unde deciziile trebuie luate la nivelul NATO.
– Nu suntem într-o situație gravă, dar suntem într-o situație dificilă. Avem nevoie de stabilitate politică, să accesăm fondurile europene care ne sunt puse la dispoziție și să menținem controlul deficitului. De asemenea, o stabilitate politică și o pace socială sunt condiții general valabile pentru a merge mai departe. De asemenea, nu vom putea evita o reformă a statului, pentru că asta este comportamentul rațional, pentru a crea condiții mai bune pentru români.
– Pentru a face reforme, pentru a guverna bine ai nevoie de majorități stabile. În ceea ce privește tot felul de propuneri, vă rog să vă aduceți aminte de anul trecut, existau și atunci tot felul de propuneri. Premierii sunt rezultatul unor alegeri parlamentare.
– Cred că aș vrea ca atunci când nu mai sunt pe o funcție publică aș vrea să pot circula pe o stradă să mă pot uita în ochii oamenilor. Pentru a face ceva, trebuie să colaborezi cu alte instituții, pentru că conflicte se pot genera tot timpul. Doar cu o muncă de echipă poți genera rezultate.
– Orice taxă vamală, în mod evident generează o scumpire a unor produse. Dacă o astfel de taxă este urmată de reciprocitate, cu siguranță sunt niște efecte. În mod evident va exista în primă fază o afectae. În ce mod vor afecta aceste mpsuri economia românească vom analiza în perioada următoare. Industria noastră auto este legată de cea europeană.
– Dacă se ajunge efectiv la o pace în Ucraina, atunci cu siguranță ar fi o marea realizare și un mare merit, care ar putea să ducă la acordarea unui premiu.
– Suntem într-o structură a NATO care funcționează. Nu există niciun fel de semnal că am putea avea o structură militară în paralel cu NATO. Pot fi două abordări, una pe care noi o dorim, ca întreaga structură NATO să rămână în această formulă. Sau a doua ipoteză, pe care dvs. ați pus-o în evidență, ca țările europene să își asigure o răspundere mai mare.
– Știți că un referendum în orice problemă nu se face în orice condiții, de pe o zi pe alta. Cred că sunt poziționări de tip precampanie sau campanie electorală.
– Din discuția pe care am avut-o cu colegii, CSAT va fi cel mai probabil convocat în ultima săptămână din luna martie și veți vedea și ordinea de zi. Sunt chestiuni care țin de partea militară și de apărare.