Rosatom a precizat că nivelurile de radiaţii la uzină şi în zona înconjurătoare sunt normale şi a dat asigurări că incidentul nu reprezintă o ameninţare pentru persoanele care locuiesc în zonă.
„Suntem profund întristaţi să anunţăm un incident tragic la Uzina Electrochimică din Ural, soldat cu decesul unui muncitor”, a declarat Rosatom.
Agenţia a precizat că muncitorul a murit din cauza unei „leziuni mecanice” cauzate de o spărtură într-un container cu hexafluorură de uraniu, un compus chimic utilizat în îmbogăţirea uraniului.
Rosatom, care deţine uzina, a declarat că forma sărăcită a compusului este mai puţin radioactivă decât uraniul natural.
Agenţia a precizat că ceilalţi membri ai personalului au fost trimişi, totuşi, pentru examinare medicală şi că majoritatea au fost deja externaţi după ce au fost supuşi procedurilor de decontaminare.
„Nu există niciun fel de pericol pentru locuitorii oraşului Novouralsk sau pentru personalul uzinei”, a declarat directorul adjunct al uzinei, Iuri Mineev.
Uzina spune că îmbogăţeşte uraniu pentru a fi utilizat în centralele nucleare şi este cea mai mare de acest tip din lume. Cauzele incidentului sunt în curs de investigare, a precizat aceasta.