joi, mai 9, 2024
AcasăActualitateInițiativa lui Adrian Bibu (PNL) implementată de Primăria Sibiu prost: Bandă specială...

-

Inițiativa lui Adrian Bibu (PNL) implementată de Primăria Sibiu prost: Bandă specială pentru Ambulanțe, cu risc de accidente

De sâmbătă, 16 martie, pe strada Lucian Blaga, pe tronsonul dintre str. Independenței și str. Izvorului, se înființează o bandă specială, exclusiv pentru ambulanțele și autospecialele Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare, care circulă spre Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Sibiu. În decembrie 2023, Adrian Bibu, liderul consilierilor locali PNL Sibiu a ridicat problema public și a cerut crearea acestei benzi speciale pentru ambulanțe. Doar că decizia Primăriei Sibiu va crea și mai multe probleme de trafic și risc de accidente. Decât să aprobe soluția lui Bibu, Primăria Sibiu a venit cu o soluție proprie… extrem de riscantă pentru șoferii de ambulanțe.


Măsura a fost avizată de Comisia de Circulație, scopul fiind acela de a reduce timpii de deplasare pentru ambulanțe și autospeciale, care nu mai sunt nevoite să intre în sensul giratoriu de la intersecția Bulevardului Corneliu Coposu cu str. Constituției, ci se pot deplasa și pe str. Independenței și apoi pe banda specială de pe str. L. Blaga. Astfel, se creează un acces suplimentar către Unitatea de primiri urgențe, în plus față de deplasarea dinspre str. Izvorului.

Traficul pentru autovehicule se va păstra pe acest tronson în sens unic, dinspre str. Izvorului spre str. Independenței. În schimb, ambulanțele vor circula în sens invers, dinspre str. Independenței spre str. Izvorului, pe această bandă specială, care va fi vopsită cu roșu și semnalizată corespunzător prin indicatoare.

Primăria a vrut să împace și capra și varza, dar a ieșit praful din decizie

Adrian Bibu a cerut în decembrie desființarea locurilor de parcare de pe strada Izvorului, între strada Bâlea și strada Lucian Blaga. Pe acolo să poată fi creată o bandă specială pentru ambulanțe. Dar se pare că lobbyul celor de la Polisano, care au spital privat pe acel segment, a fost puternic împotriva acestei decizii. Nu s-a dorit sacrificarea locurilor de parcare.

Altfel, nu se poate explica decizia Primăriei Sibiu și aprobată de Comisia de circulație prin care segmentul dinspre strada Independenței spre intrarea în Spital devine cu dublu sens, unde un sens este doar pentru ambulanțe. Evident că decizia va crea potențiale accidente, deoarece ambulanțele vor veni în viteză de pe strada Independenței spre stânga pe strada Lucian Blaga să intre în curtea Spitalului. Iar restul participanților la trafic vor circula invers pe strada Lucian Blaga. Plus că la intersecția străzii Independenței cu strada Lucian Blaga este indicatorul de stop, care se păstrează conform deciziei Primăriei Sibiu.

Ca să fie și mai confuză situația, traficul de pe strada Lucian Blaga spre strada Independenței este marcat spre intersecție cu indicatorul „drum cu prioritate”. Altfel spus, ambulanțele venite de pe strada Independenței vor trebui să oprească la STOP și să dea prioritate vehiculelor care vin de pe strada Lucian Blaga.

Pentru crearea acestei benzi speciale, 31 de locuri de parcare de pe str. Lucian Blaga se vor desființa. Alte 3 locuri de pe str. Independenței, aproape de intersecția cu str. L. Blaga, vor fi și acestea anulate.â

HARTA zonei

Stirea Inițiativa lui Adrian Bibu (PNL) implementată de Primăria Sibiu prost: Bandă specială pentru Ambulanțe, cu risc de accidente a aparut pe Sibiu Independent.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole