vineri, mai 24, 2024
AcasăExterneJoe Biden, după un an de război: Ucraina nu va fi niciodată...

-

Joe Biden, după un an de război: Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia

Președintele american, Joe Biden, a transmis un mesaj pe rețelele de socializare în care spune că Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia, calificându-l pe Vladimir Putin drept „un dictator” cu ambiții imperialiste.

Mesajul liderului de la Washington vine chiar vineri, pe 24 februarie, data la care se împlinește un an de la declanșarea războiului din Ucraina.

Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia

Joe Biden a scris, de asemenea, că brutalitatea nu va măcina niciodată voința celor liberi, subliniind că Rusia nu va reuși niciodată să cucerească Ucraina.

„Voi repeta astăzi ceea ce am spus acum un an, când Rusia a invadat Ucraina. Un dictator hotărât să reconstruiască un imperiu nu va şterge niciodată dragostea de libertate a poporului.

Brutalitatea nu va măcina niciodată voinţa celor liberi. Iar Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia. Niciodată”, a scris acesta pe Twitter.

Al doilea mesaj al lui Joe Biden, la un an de război

Președintele american a mai publicat ulterior un mesaj, însoțit de o poză din timpul vizitei sale surpriză la Kiev, efectuată săptămâna trecută, alături de omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

După un an de război, acesta spune că Ucraina „este încă independentă şi liberă”, în pofida unui an de asalt continuu, ba mai mult, a reuşit să-şi recucerească „mai mult de jumătate din teritoriul pe care Rusia îl deţinea anul trecut”.

„Astăzi, la un an după ce au început să cadă bombele, Ucraina este încă independentă şi liberă. De la Herson la Harkov – luptătorii ucraineni şi-au recuperat pământul.

Şi în mai mult de jumătate din teritoriul pe care Rusia îl deţinea anul trecut, steagul ucrainean flutură din nou cu mândrie”, a scris liderul de la Washington tot pe Twitter.

Joe Biden

Se pregăteşte Rusia se folosirea arsenalului nuclear?
Tot preşedintele Joe Biden a comentat recent pe seama retragerii Rusiei din tratatul New Start.

Joe Biden a subliniat că nu vede această decizie ca un semnal potrivit căruia liderul de la Kremlin ia în considerare utilizarea armelor nucleare.

„Este o mare greşeală să faci asta. Nu foarte responsabil. Dar nu am citit în asta că se gândeşte să folosească arme nucleare sau ceva de genul acesta”, a declarat Joe Biden într-un interviu pentru ABC News.

„Ideea că, într-un fel, asta înseamnă că se gândesc să folosească arme nucleare, rachete balistice intercontinentale, nu există nicio dovadă în acest sens”, a mai spus Joe Biden.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat marţi că suspendarea anunţată de Rusia este „profund nefericită şi iresponsabilă”.

La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a estimat că decizia liderului rus a făcut lumea mai periculoasă, îndemnându-l pe acesta să revină asupra ei.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole