joi, februarie 29, 2024
AcasăActualitateLupii lui Calancea și Surorile Oșoianu trec Sibiul în 2024. Revelion în Piața Mare

-

Lupii lui Calancea și Surorile Oșoianu trec Sibiul în 2024. Revelion în Piața Mare

Sibiul se pregătește pentru o adevărată Poveste de Iarnă, în noaptea trecerii dintre ani. Asociația Events for Tourism organizează o nouă petrecere de Revelion, în Piața Mare, invitați fiind Lupii lui Calancea și Surorile Oșoianu.


În noaptea dintre ani, scena ce urmează să fie montată în Piața Mare va fi gazda unui spectacol inedit, intitulat Poveste de Iarnă. Programul își propune să transmită publicului prezent în Piața Mare un val de emoții pozitive la sfârșit de an, pus în scenă de artiștii Lupii lui Calancea și Surorile Oșoianu, printr-o producție special creată pentru acest moment. Lupii lui Calancea și Surorile Oșoianu, din Republica Moldova, împreună cu o orchestră folclorică, au inițiat o colaborare inedită, un spectacol cu muzică și lumini având un efect emoțional inedit.

Proiectul muzical inițiat de cele două formații muzicale din Republica Moldova se bucură de un mare succes atât în mediul online, cât și la spectacolele live. Cântecele interpretate de cele două trupe au înregistrat milioane de vizionări pe YouTube și platformele de audio streaming. Această colaborare unică, între Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu, servește drept punte între trecut și prezent, între tradiție și modernitate și își propune să trezească în sufletele ascultătorilor acea flacără vie a identității naționale și a apartenenței la un spațiu cultural și spiritual comun.

Spectacolul artiștilor din Republica Moldova va avea o durată de 120 de minute și va începe în jurul orei 22:30. De warm-up se va ocupa DJ Funky Drop, care își va începe set-ul o oră mai devreme. Scena pe care va avea loc concertul de Revelion va fi montată în Piața Mare, în apropierea clădirii Primăriei Municipiului Sibiu, iar o parte dintre căsuțele din Târgul de Crăciun vor fi demontate pentru acest eveniment, pentru a oferi publicului spațiu suficient ca să se bucure de un spectacol inedit la trecerea dintre ani.

Poveste de Iarnă, spectacolul de Revelion din Piața Mare, este un eveniment organizat de Asociația Events for Tourism și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Stirea Lupii lui Calancea și Surorile Oșoianu trec Sibiul în 2024. Revelion în Piața Mare a aparut pe Sibiu Independent.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole