sâmbătă, iulie 20, 2024
AcasăPoliticMarcel Ciolacu îi cere explicații lui Cătălin Predoiu despre despre pragul la...

-

Marcel Ciolacu îi cere explicații lui Cătălin Predoiu despre despre pragul la abuzul în serviciu

Liderul social-democrat a vorbit recent despre pragul la abuzul în serviciu și propunerea realizată de Cătălin Predoiu. Astfel, Marcel Ciolacu a subliniat că sprijină propunerea venită de la specialiștii din Ministerul Justiției, însă Cătălin Predoiu trebuie să explice „de ce a venit cu propunerea de 9.000 de lei„ și care este abordarea.

Așadar, președintele PSD a amintit de faptul că atât el cât și Nicolae Ciucă au spus că sprijină propunerea venită de la Ministerul Justiției, care este venită de la specialiști din Justiție.

„Atât eu cât și prim-ministrul Nicolae Ciucă am spus că sprijinim propunerea venită de la Ministerul Justiției, care este o propunere venită de la specialiști din Justiție. Dacă s-a schimbat ceva, nu am nicio problemă, putem să propunem și un euro, nu asta este important”, a declarat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a vorbit despre prag cu Nicolae Ciucă

De asemenea, Marcel Ciolacu a spus și că a discutat despre prag doar cu Nicolae Ciucă, nu și cu alți lideri liberali, iar Cătălin Predoiu trebuie să explice „de ce a venit cu propunerea de 9.000 de lei și cum este abordarea”.

„Am vorbit cu președintele PNL și amândoi am decis că susținem propunerea ministrului Justiției. Eu cu domnul Nicolae Ciucă nu am vorbit despre o sumă, am vorbit despre o propunere a Ministerului Justiției. Nu mă întrebați pe mine ce s-a schimbat. Eu v-am spus ce am susținut public.

Colegii au fost informați de către domnul Predoiu, și domnul Predoiu, normal, fiind ministrul Justiției, să explice de ce a venit cu propunerea de 9.000 de lei și cum este abordarea. Susțin varianta specialiștilor, nu a Ministerului Justiției”, încheie Ciolacu.

Cătălin Predoiu a vorbit despre pragul la abuzul în serviciu

Amintim că ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a vorbit anterior despre pragul la abuzul în serviciu. Potrivit ministrului, există „două idei principale”.

Prima este legată de faptul că Senatul României nu avea cum să evite decizia Curții Constituționale „pentru că acolo nu mai vorbeam doar despre un proiect în dezbatere publică, cum era în faza ministerială, acolo vorbeam despre un proiect care trebuia adoptat, un proiect pe care trebuia dat un vot pentru ca el să devină lege, mai departe, după adoptarea în Camera Deputaților.”

„Acest vot nu putea face abstracție de decizia 392 din 2017 a Curții Constituționale. Ori această decizie spune foarte clar, în paragraful 55, că pentru a constituii infracțiune, această faptă trebuie raportată la un prag valoric sau la o vătămare de o anumită intensitate a drepturilor și libertăților cetățenești. În primul rând, Senatul nu putea evita acest prag”, a explicat Cătălin Predoiu la Digi24.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole