luni, martie 4, 2024
AcasăExterneMedvedev: Rusia ar putea anexa regiunile separatiste georgiene

-

Medvedev: Rusia ar putea anexa regiunile separatiste georgiene

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, afirmă că Rusia ar putea anexa regiunile separatiste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia într-un articol de opinie publicat într-un ziar proguvernamental, citat de agenţiile TASS şi Reuters.

Amintind evenimentele din 2008, Medvedev spune că Georgia „era destinată să joace rolul unui berbece împotriva Rusiei”.

„Ideea de a se alătura Rusiei este încă populară în Abhazia şi Osetia de Sud”, a scris el într-un articol publicat miercuri dimineaţă de ziarul rusesc Argumenti i Fakti.

„Este foarte posibil să fie pusă în aplicare dacă există motive întemeiate pentru asta”, a adăugat Medvedev.

Complexul militar-industrial american este principalul beneficiar atât al conflictului georgian din Osetia de Sud, cât şi al celui ucrainean, arată Dmitri Medvedev în articolul său publicat pe site-ul aif.ru.

„Conflictul dintre Georgia şi Osetia de Sud a devenit pentru America şi aliaţii săi cea mai importantă experienţă de război hibrid din spaţiul post-sovietic”, afirmă aliatul lui Putin.

„Procesul de reînarmare a trupelor georgiene a umflat conturile companiilor producătoare americane”, a scris el, subliniind că aceasta este „o schemă comună, testată în mod repetat pe diferite continente”. Medvedev susţine că acum se efectuează şi livrări masive de arme NATO, tancuri, drone, explozibili, inclusiv muniţie, care au fost de mult timp scoase în afara legii. „Încă o dată, principalii beneficiari sunt întreprinderile complexului militar-industrial american. Este în interesul lor să prelungească conflictul cât mai mult posibil. Nimic personal, doar afaceri”, a subliniat vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole