Situație nemaiîntâlnită în preajma alegerilor prezidențiale! În această seară, în jurul orei 19:00, peste 300 de tineri au ieșit în strada și au scandat lozinci anti-Rusia, dar și împotriva candidatului la alegerile prezidențiale, din turul 2, Călin Georgescu.
În urma voturilor, acesta se va „duela” în 8 decembrie cu jurnalista Elena Lasconi. Neobișnuit este faptul că, deși acesta nu a câștigat încă scaunul de la Cotroceni, românii au organizat deja „o mică revoluție” și îl vor „jos”! Candidatul din turul 2 al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu este acuzat de simpatizarea doctrinei din Rusiea, a unor teorii ale conspirației, dar și de organizarea unei campanii bazată pe manipulare, boți și troli informatici, meniți să-i ridice rapid clipurile video în feed-ul aplicației TikTok.
Astfel de proteste s-au organizat, tot în această seară, la București, Timișoara și Brașov.
Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, reprezentând 19.18%.
Prezent la protestul din această seară, fostul candidat la șefia Primăriei Municipiului Sibiu, Alexandru Găvozdea a transmis faptul că, voturile masive pentru Călin Georgescu au venit ca o răzbunare pentru reputația rea pe care o au mai toate partidele politice din România.
„După primul tur al prezidențialelor, aveam speranța unei doctrine pro-democrație, care e oricum esențială, însă vom milita cu toții pentru o orientare pro-europeană. Este un traseu pe care România trebuie să-l urmeze și este absolut nenegociabil lucrul acesta! Cred că este cât se poate de evident că, marea majoritate a românilor, indiferent de opțiunile pe care le-au avut cu privire la cei doi candidați, au vrut să transmită și au transmis, cred, un semnal foarte puternic despre lipsa de încredere pe care o am în partidele consacrate. Lucrul pe care l-am simțit și eu în alegerile locale din această vară. Cred că foarte multă lume a ales în acest moment să se răzbune pe partidele consacrate, votând, din păcate, o opțiune care după aceea, s-a dovedit una foarte toxică.” a declarat fostul candidat la șefia Primăriei Municipiului Sibiu, Alexandru Găvozdea
Stirea „Mica revoluție” de la Sibiu! Sute de tineri au strigat „LIBERTATE!” a aparut pe Sibiu Independent.