luni, octombrie 14, 2024
AcasăExterneMinistrul de externe german: NATO nu poate accepta ca noi membri state...

-

Ministrul de externe german: NATO nu poate accepta ca noi membri state aflate în mijlocul unui război

Porţile NATO rămân deschise pentru noi membri, însă o ţară nu se poate alătura Alianţei cât timp se află în mijlocul unui război, a declarat joi, la Oslo, ministrul de externe german Annalena Baerbock, potrivit Reuters.

„Politica NATO a porţilor deschise rămâne în vigoare, dar, în acelaşi timp, este clar că nu putem vorbi despre acceptarea de noi membri (care sunt) în mijlocul unui război”, le-a spus ea reporterilor în marja reuniunii şefilor diplomaţilor din statele membre.

La rândul său, ministrul de externe francez Catherine Colonna a afirmat că Alianţa are nevoie să gândească ce fel de garanţii de securitate poate oferi Ucrainei, potrivit Agerpres.

Prezent şi el la reuniunea de două zile de la Oslo, ministrul eston Margus Tsahkna a spus că Ucrainei ar trebui să i se ofere o ‘cale foarte clară’ spre aderarea la NATO.

„Trebuie să avem o cale foarte credibilă pentru Ucraina pentru a deveni membru NATO”, a pledat de asemenea ministrul de externe al Finlandei, Pekka Haavisto, citat de Reuters.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole