vineri, septembrie 20, 2024
AcasăExterneMomentul în care o rachetă rusească lovește spitalul de copii din Kiev....

-

Momentul în care o rachetă rusească lovește spitalul de copii din Kiev. Afirmațiile Rusiei, contrazise de experți

Serviciul ucrainean de Securitate a identificat racheta care a lovit spitalul de copii Ohmatdit din Kiev drept o rachetă de croazieră Kh-101 lansată din aer. Portalul UNITED24 Media a publicat o înregistrare a momentului atacului, în timp ce mai mulți experți contrazic declarațiile Moscovei cum că instituția medicală nu a fost distrusă de o rachetă rusească.

Experții în război și arme contestă afirmațiile Ministerului rus al Apărării cum că nu ar fi atacat unitatea medicală. Lovitura, soldată cu cel puțin 41 de morți și peste 100 de răniți a stârnit indignare în Ucraina și la nivel internațional.

De altfel Serviciul de Securitate al Ucrainei a identificato  racheta drept o rachetă de croazieră Kh-101 lansată de aer și a publicat imagini cu fragmente ale acesteia.

rachetă

Spitalul a fost lovit ca parte a unui baraj de rachete lansat luni de Rusia.

rachetă

„Declarațiile reprezentanților regimului de la Kiev cu privire la o presupusă lovitură intenționată cu rachete a Rusiei asupra țintelor civile sunt absolut neadevărate”, a postat Ministerul Apărării din Moscova o declarație pentru Telegram după ce au început să apară imagini.

Ministerul rus al Apărării a subliniat că fotografiile și înregistrările video ale atacului arată o rachetă de apărare antiaeriană ucraineană care ar fi căzut peste spitalul de copii Ohmatdit din Kiev.

Analiștii de război au citat pe rețelele de socializate dovezile vizuale disponibile, pentru a argumenta împotriva afirmațiilor Rusiei.

„MOD face gaslighting (manipulare psihologică menită să facă pe cineva să se îndoiască de propria percepție a realității)”, a comentat Dara Massicot, analist la Carnegie Endowment for International Peace, într-o postare pe X, însoțită de o filmare a atacului publicată de portalul United24 Media.

Massicot a adăugat că alte rachete rusești au lovit o uzină militară din apropiere.

Analiștii au apreciat că arma nu era o rachetă de apărare aeriană și nici o rachetă rusească avariată care să fi fost deviată de la curs. Racheta rusă nu a suferit nicio deteriorare vizibilă și nu prezentat semne că ar fi fost interceptată.

Fabian Hoffman, cercetător doctoral în cadrul Proiectului nuclear din Oslo, a stabilit, pe baza fotografiilor și înregistrărilor video că racheta era intactă, evacuările din țevile de eșapament normale, iar racheta zbura într-un unghi abrupt.

„Zborul pare complet controlat”, a subliniat el pe platforma X.

În plus, el a contestat evaluările conform cărora ar fi fost vorba de o rachetă sol-aer ucraineană, remarcând caracteristici precum motorul turbofan vizibil, aripile lungi din secțiunea mediană și botul tocit, indicând o rachetă de croazieră, și nu un interceptor.

Potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Moscova a lansat un atac aerian asupra mai multor orașe din Ucraina, dimineața, în timpul orelor de vârf, ucigând cel puțin 37 de persoane și rănind alte 170, relatează CNN.

Operațiunile de căutare și salvare au continuat marți, după ce bombardamentul la scară largă a lovit zone din capitală, precum și din Dnipro, Krivi Rih, Sloviansk și Kramatorsk.

Bilanțul morților include 27 de persoane, printre care patru copii, la Kiev, a anunțat marți Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina într-o actualizare, după ce trupul unui băiat a fost găsit sub dărâmături în districtul Sevcenkivski din capitala ucraineană. Două persoane au fost ucise și cel puțin alte 16 au fost rănite în atacul asupra spitalului Okhmatdit din Kiev.

Cel mai important centru medical pentru copiii cu boli grave

Instituția este cel mai mare centru medical pentru copii din Ucraina și a avut un rol esențial în tratarea copiilor cu boli grave din întreaga țară. În fiecare an, aproximativ 7 000 de intervenții chirurgicale – inclusiv tratamente pentru cancer și boli hematologice – sunt efectuate la spital, potrivit avocatului pentru drepturile omului din Ucraina, Dmitro Lubineț.

Două etaje ale spitalului au fost demolate, pe o suprafață de 400 de metri pătrați, a transmis serviciul de urgență, în timp ce ministrul sănătății din Ucraina, Viktor Liașko, a declarat că unitățile de terapie intensivă, departamentele de oncologie și unitățile chirurgicale au fost avariate.

Peste 600 de pacienți au fost evacuați, iar peste 100 au fost transferați în alte unități medicale, a precizat ministrul ucrainean, potrivit agenției de presă Ukrinform.

„Sarcina cheie este să scoatem oamenii din dărâmături și să oferim asistență celor la care putem ajunge, după ce i-am scos pe primii”, a precizat acesta într-o postare pe Telegram.

Mărturii

„Totul era învăluit fum, nu era aer. Doctorul a fost rănit de șrapnel. Ferestrele și ușile au fost aruncate în aer. O asistentă din spital a fost grav rănită”, a povestit o asistentă-șefă. Sardudinova. „Mâinile încă îmi tremură. Acum nu lasă pe nimeni înăuntru, le este teamă că se va prăbuși”.

Iulia Vasilenko, mama unui copil de 11 ani bolnav de cancer, a povestit cum fiul ei Denis a fost evacuat.

„Fiul meu ia analgezice. Are cancer. A rămas fără medicamente vreme de o jumătate de zi. A fost coborât pe scări de la etajul al treilea. Era fum (și) praf gros”, a spus ea.

Irina Filimonova, asistentă principală la departamentul de urologie pediatrică, a declarat pentru CNN că o operație a unui copil de 2 ani era în curs la momentul atacului.

„Luminile s-au stins, totul s-a stins. Am scos instrumentele, luminând cu lanternele. Totul a fost cusut rapid. Copilul a fost adus jos (la adăpost). Am fugit imediat să ajut la îndepărtarea molozului. Unele dintre colegele mele infirmiere care lucrau în sălile de operație și unii medici au fost tăiați de fragmente de sticlă. Departamentul nostru a fost distrus”, a spus ea.

Întrunire a Consiliului de Securitate al ONU

Consiliul de Securitate al ONU va organiza marți o reuniune specială asupra atacul mortal al Rusiei, după ce Zelenski a solicitat o întrunire de urgență, promițând în același timp represalii ale armatei ucrainene.

Liderul ucrainean a transmis într-un mesaj pe X că numărul exact al victimelor după lovitura asupra spitalului nu este încă cert și că „există oameni sub dărâmături”, dar că toată lumea, de la medici la locuitorii locali, ajută la îndepărtarea resturilor.

„Blocuri de locuințe și un spital pentru copii au fost avariate. Toate serviciile sunt angajate pentru a salva cât mai mulți oameni posibil”, a scris Zelenski.

Ucraina a doborât 30 din cele 38 de rachete lansate de Rusia în timpul atacului său de luni, a transmis comandantul forțelor aeriene ucrainene, adăugând că Moscova a folosit rachete ghidate, balistice, de croazieră, precum și rachete balistice lansate din aer.

29 de morți în urma atacurilor cu rachete asupra capitalei ucrainene

Operațiunile de căutare și salvare în perimetrul Spitalului Național Specializat pentru Copii Ohmatdit din Kiev s-au încheiat. Bilanțul este de doi morți, între care un medic, și 32 de răniți în urma atacului rusesc cu rachete din 8 iulie. În total, 29 de persoane au fost ucise la Kiev.

„Până în prezent, 29 de persoane, inclusiv patru copii, au fost ucise la Kiev ca urmare a atacurilor rusești din 8 iulie, iar 117 persoane au fost rănite, inclusiv 10 copii”, a transmis ministrul ucrainean de interne Igor Klimenko, citat de Ukrainska Pravda.

O secțiune a unei clădiri din districtul Șevcenkivski din Kiev a fost distrusă. Șapte persoane, inclusiv trei copii, au fost ucise. Încă două persoane au fost ucise într-o instalație industrială din același district.

Centrul de afaceri Domino a fost avariat în districtul Solomianski din Kiev, ucigând șapte persoane.

O clădire cu patru etaje a clinicii Adonis a fost parțial distrusă în districtul Dniprovski din Kiev, ucigând nouă persoane .

Potrivit ultimului bilanț, luni, în total de 37 de persoane au fost ucise și 170 au fost rănite în urma atacului rusesc asupra Ucrainei.

„Personalul a mutat copiii într-un buncăr ieri dimineață, când sirenele de raid aerian au sunat pentru prima dată, altfel numărul victimelor ar fi fost mult mai mare”, a declarat șefa misiunii ONU pentru monitorizarea drepturile omului Danielle Bell, în cadrul unei conferințe de presă la Geneva prin intermediul conexiunii video de la Kiev.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole