luni, octombrie 14, 2024
AcasăExterne„Navalnîi a murit mult mai devreme”. Un deţinut din colonia „Lupul polar”...

-

„Navalnîi a murit mult mai devreme”. Un deţinut din colonia „Lupul polar” a povestit ce s-a întâmplat în ziua morţii opozantului

Opozantul Aleksei Navalnîi a murit probabil mult mai devreme decât a anunţat Serviciul Federal Penitenciar, a declarat pentru Novaia Gazeta Europe un deţinut al coloniei penitenciare IK-3 „Lupul Polar”, sub rezerva anonimatului, scrie The Moscow Times.

Potrivit mărturiei deţinutului, „o agitaţie de neînţeles a început în colonie încă din seara zilei de 15 februarie”: verificarea de seară, care are loc între orele 20:00 şi 20:30, „a fost mult accelerată”. Apoi, toată lumea a fost închisă în barăci, avertizată să nu facă nicio mişcare, iar securitatea a fost întărită.

„S-a auzit cum nişte maşini au intrat pe teritoriul zonei (penitenciare) seara târziu şi noaptea, de trei ori, dar ce fel de maşini, nu se poate vedea pe geam”, a spus deţinutul.

Potrivit condamnatului, dimineaţa zilei de 16 februarie a început cu o percheziţie totală: personalul coloniei a confiscat mai multe telefoane mobile, cărţi, precum şi fierbătoare, care fuseseră trecute cu vederea anterior. Deţinuţii au tras concluzia, din ce vorbeau gardienii, că era aşteptată în colonie o inspecţie.

Interlocutorul ziarului de opoziţie Novaia Gazeta Europe – care relatează din străinătate, fiind interzis în Rusia – a precizat că administraţia află de obicei despre astfel de inspecţii cu o lună înainte şi se pregăteşte din timp pentru ele.

El a povestit că în colonia penitenciară s-a aflat despre decesul lui Aleksei Navalnîi în jurul orei 10.00 ( ora 08.00, ora Moscovei).

Unitatea de tip celulă unică, unde era ţinut în izolare politicianul, se află departe de cazarmă, dar în apropierea acesteia nu se aflau, totuşi ambulanţe. O ambulanţă a apărut abia după aflarea veştii morţii opozantului. „Cred că Navalnîi a murit mult mai devreme decât ora anunţată. Cel mai probabil, încă de seara. Altfel, de ce a fost necesar să ne închidă bine în cazarmă, iar dimineaţa să organizeze un raid?”. – a spus deţinutul.

În acelaşi timp, el a precizat că moartea lui Navalnîi a fost o surpriză pentru autorităţile coloniei. „Încă de dimineaţă, atât ‘stăpânul’ (şeful coloniei), cât şi ‘kum’ (şeful părţii operaţionale a coloniei) umblau ca şi cum ar fi avut o pungă pe cap”, a declarat interlocutorul pentru publicaţie.

El a mai spus că în jurul orei 13:00, ora Moscovei, mai multe maşini au sosit la administraţie: una de la IK-18 „Bufniţa polară” – o colonie penitenciară pentru condamnaţi pe viaţă -, alte două de la Labitnanghi – cel mai apropiat oraş de aşezarea din Harp – şi una de la Salehard – capitala districtului autonom Iamalo-Neneţ. Deţinutul a sugerat că participanţii la întâlnire „elaborau o poziţie comună în faţa comisiei de la Moscova”.

În colonie s-a aflat despre sosirea comisiei de la biroul central al Serviciului Federal Penitenciar cam în acelaşi timp cu moartea lui Navalnîi. Potrivit deţinutului, aceasta a fost încă o dovadă că politicianul a murit mult mai devreme decât s-a anunţat.

Potrivit informaţiilor oficiale, la 16 februarie, Aleksei Navalnîi s-a simţit rău după o plimbare şi şi-a pierdut cunoştinţa la scurt timp. „Măsurile de resuscitare” nu au dat rezultate pozitive, iar „medicii de urgenţă au declarat decesul”.

Potrivit site-ului rusesc Baza, care are conexiuni cu seviciile de informaţii ruse, Navalnîi s-a îmbolnăvit vineri, în jurul orei locale 13:00 (11:00, ora Moscovei). O ambulanţă a fost chemată la el, medicii au încercat să îl resusciteze pe politician, dar acesta a murit la ora locală 14:17.

Două surse de rang înalt din cadrul Comitetului de Investigaţii au declarat pentru SOTA (canal media de opoziţie – n.r.) că Navalnîi a fost „otrăvit lent în custodie încă din august pentru a-i provoca moartea” şi că principalul „instigator” ar fi fost chiar şeful Comitetului de Investigaţii, Aleksandr Bastrîkin, care avea o ranchiună personală împotriva politicianului din cauza investigaţiilor sale.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole