luni, iulie 22, 2024
AcasăEconomicOrganizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia-Constanţa: Renunţăm la logo-ul propus de agenţie....

-

Organizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia-Constanţa: Renunţăm la logo-ul propus de agenţie. Mamaia nu poate avea un brand turistic similar cu un complex rezidenţial din Spania

”În primul rând le mulţumim tuturor celor care au sesizat similitudinea. Tocmai din acest motiv am comunicat public forma brandului. Valoarea logo-ului nu este de 16.000 de euro, ci de 800 de euro, aproximativ 5% din contract. Restul fondurilor sunt alocate către alte produse şi servicii. Brandul înseamnă mult mai mult decât exprimarea sa grafică”, au transmis reprezentanţii OMD, conform unui comunicat al Primăriei Constanţa.

 

OMD a precizat că nu a făcut încă nicio plată din acest contract.

 

”Procesul de selectie al logo-ului a cuprins mai multe etape. Am vizualizat mai mult de 9 variante. Am ales una. Din păcate, nu am avut capacitatea necesară de a căuta în diverse surse dacă forma este originală sau nu. Am apelat la profesionişti, tocmai din acest motiv”, au arătat aceştia.

 

Reprezentanţii OMD au precizat că renunţă la logo-ul propus de agenţie.

 

”Mamaia nu poate avea un brand turistic similar cu un complex rezidenţial din Spania”, au adăugat ei.

 

Conform sursei citate, se reia procesul de selecţie al logo-ului, păstrând cromatica.

 

”Vom aproba această decizie în următoarea şedinţă AGA. Contăm pe sprijinul publicului şi al presei, pentru că ne dorim cu toţii acelaşi lucru: un brand atractiv şi original pentru Mamaia”, au mai arătat aceştia.

 

Dobrogealive.ro a relatat că noul logo al staţiunii Mamaia a fost cumpărat de pe site-urile de stock, platforme care vând la liber imagini vectoriale, de obicei cu preţuri cuprinse între 2 şi 20 de dolari, nefiind creat special. Astfel, logo-ul apare pe mai multe site-uri din lume, inclusiv al unui complex rezidenţial din Spania.

 

Vineri, Primăria Constanţa a anunţat că staţiunea Mamaia are, din această vară, un nou logo şi un nou slogan: “Unde distracţia întâlneşte marea”.

 

“Proiectul include, pe lângă logo şi slogan, care vor fi utilizate în mod oficial pentru a identifica destinaţia, o strategie de repoziţionare în piaţă şi o serie de acţiuni menite să îmbunătăţească imaginea staţiunii. Iniţiativa de creare şi implementare a unei noi abordări în marketing şi comunicare pentru Mamaia aparţine Organizaţiei de Management al Destinaţiei Mamaia-Constanţa, o asociere constituită de autoritatea locală şi patronatele din turism, pentru gestionarea activităţilor de promovare a staţiunii. Noul logo, conceput într-o estetică minimalistă, încorporează simboluri emblematice ale destinaţiei, reinterpretate cu o abordare actuală. Culorile răsăritului de soare din mare au fost alese ca reprezentative pentru imaginea staţiunii, astfel, noul brand va fi reprezentat printr-o îmbinare de oranj, galben, albastru marin şi bleu”, se arăta într-un comunicat al Primăriei Constanţa.

 

Primăria a explicat că sloganul staţiunii face tranziţia între reputaţia sa ca loc de distracţie şi oferta sa reală. 

 

“Sloganul asociat noii imagini a staţiunii «Unde distracţia întâlneşte marea», exprimă succint propunerea unică de valoare a brandului şi urmăreşte să facă tranziţia între reputaţia staţiunii ca loc de distracţie şi oferta sa reală, o destinaţie care oferă cadrul în care fiecare turist îşi poate trăi experienţa personalizată. Această nouă identitate caută să scoată în evidenţă esenţa destinaţiei turistice, să sublinieze procesul de reinventare pe care Mamaia îl parcurge şi, în acelaşi timp, consecvenţa în valorificarea tradiţiei sale de peste un secol. În acest fel, Mamaia se pregăteşte să-şi îmbogăţească oferta şi să se adreseze unei categorii mai largi de vizitatori, fără a renunţa la farmecul care a consacrat-o”, a transmis Primăria Constanţa. 

 

Preşedintele OMD Mamaia-Constanţa, George Măndilă, a declarat că Mamaia a avut diverse poziţionări de-a lungul anilor, de la o staţiune a familiei până la una a tinerilor care vin pentru cluburi. 

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole