În seara zilei de luni, 25 noiembrie 2024, Aula Facultății de Teologie din Sibiu a găzduit conferința cu tema „Și dacă Iubirea e ceea ce caut?”, susținută de Părintele Octavian Blaga. Evenimentul, organizat de Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS) cu binecuvântarea ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, s-a desfășurat în cadrul Zilelor Șaguniene, inițiativă culturală a Arhiepiscopiei Sibiului. Clerici, studenți și numeroși participanți au luat parte la această întâlnire dedicată Iubirii.
În cadrul întâlnirii, părintele Octavian Blaga le-a vorbit celor prezenți despre Iubire ca rost fundamental al vieții și ca răspuns al tuturor întrebărilor, evidențiind că dragostea ne trece de la chip la asemănare și că ne face dumnezei prin participare. „Căutarea aceasta lumească a rostului vieții s-a terminat! În momentul în care te-ai îndrăgostit, s-a terminat! Știi cine ești, știi încotro te îndrepți, știi ce ai de făcut. Știi cine-i Iubitul tău, știi ce ai de construit cu El – o relație frumoasă, știi ce ai de simțit, știi ce-i de făcut. Este sfârșitul întrebărilor, într-o oarecare măsură, dragostea”, a explicat părintele.
Dragostea care transformă
„Dacă Duhul Sfânt e dragoste, atunci nașterea în duh e nașterea în dragoste. Și este o naștere, pentru că schimbă complet perspectiva pe care o am asupra vieții. Devin un alt om. Mă port altfel, îmi văd prietenii altfel, îmi văd familia altfel, îmi văd lucrul altfel, îmi văd Domnul, Dumnezeul meu altfel. Și devin altcineva efectiv. De fapt, nu altcineva, ci devin eu îmbunătățit, eu înduhovnicit, eu îndrăgostit. Devin, de fapt, Dragostea care m-a îndrăgostit…”, a adăugat părintele Octavian Blaga.
De la un Dumnezeu judecător către un Dumnezeu iubitor
„Îndrăzniți să treceți de frica unui Dumnezeu judecător și să intrați în frica unui Dumnezeu iubitor! Frica aceea sfântă există, dar e cu totul și cu totul altceva în momentul în care trăiești dragostea lui Dumnezeu și îți trăiești propria dragoste față de El. Frica aceea este frica de a nu supăra pe cel iubit, de a nu-L pierde pe cel iubit, frica unui îndrăgostit de a-și pierde iubita. (…) De fapt, nu e frică. Este dragoste. (…) Îndrăzniți să-L iubiți pe Dumnezeu! Îndrăzniți să-L vedeți ca pe un mire! Cine-i mireasa, dacă El e mirele? Noi suntem mireasa, nu există alta. Și dacă sunt mireasa Lui și El e îndrăgostit de mine, de ce să-mi fie frică să mă apropii de El?”
Iubirea, piatra cea din capul unghiului
Există o căutare și în îndrăgostire. Dumnezeu are o dragoste care depășește infinitul – nu doar infinită, ci mai presus de ceea ce putem înțelege noi, oamenii, prin acest concept. Dumnezeu ne transformă căutarea într-o întâlnire din ce în ce mai mare. (…) „De aceea zicea Hristos: piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceea s-a făcut în capul unghiului. Despre asta vorbește, despre dragoste. Dragostea încheie creatura pe care Dumnezeu a făcut-o pe pământ – pe om, îl împlinește”.
Iubirea e ceea ce caut
Totodată, părintele a menționat că „fără Duhul Sfânt, nu putem deveni ființă vie. Fără acel sărut, fără acea suflare de viață care i s-a dat (lui Adam) nu putea să fie ființă vie. Și atunci, dacă Duhul Sfânt este ființa cea vie, dacă Dragostea este Viață, ce să caut altceva în lumea aceasta?”.
La finalul conferinței a fost prezentată ultima apariție editorială a părintelui Octavian Blaga, „Iubirea”. Noua ediție, publicată la Editura Agnos din Sibiu, păstrează același conținut ca cea anterioară, având în plus o prefață semnată de părintele Constantin Necula.
Conferința integrală poate fi urmărită aici.
Stirea Părintele Octavian Blaga despre Iubire, ca țintă a tuturor căutărilor: Îndrăzniți să-L iubiți pe Dumnezeu! a aparut pe Sibiu Independent.