Managerul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, Alexandru Chituță a declarat că sala destinată închirierilor poate fi folosită și pentru cununii. Acesta a declarat că închiriatul de săli sau a curții interioare aduce venituri bune la muzeu.
Puțini sibieni știu că, acum, la Palatul Brukenthal din Piața Mare pot să își oficieze cununia. Asta dacă pot aduce preotul la locație. Muzeul este deschis închirierii unei săli situată la parter, cu acces din curtea a doua, cea a trandafirilor. Prețul este de 700 lei/oră (include 15% cheltuieli diverse/utilități).
De asemenea, curtea cu trandafiri este și ea disponibilă spre închiriere la prețul de pentru săli – 3.500 lei pentru un eveniment, care nu poate dura mai mult de 5 ore (include 15% cheltuieli diverse/utilități).
Chituță a declarat că deja sala a fost închiriată de câteva ori de diferite asociații profesionale pentru evenimente. El a declarat pentru SIBIU INDEPENDENT că nu exclude închirierea pentru cununii, fiind un loc frumos și deosebit unde mirii să spună DA în fața preotului.
Sala este cea folosită de curând la lansarea parfumului Muzeului.
Stirea Poți face cununia la Muzeul Brukenthal din Sibiu a aparut pe Sibiu Independent.