vineri, mai 24, 2024
AcasăSocialPresiuni pe Legea pensiilor. Calculele ministrului Muncii

-

Presiuni pe Legea pensiilor. Calculele ministrului Muncii

Presiuni pe Legea pensiilor. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat că reforma pensiilor speciale și a celor plătite în baza principiului contributivității va fi făcută la timp, pentru ca banii din PNRR să intre în bugetul Ministerului de Finanțe.

Presiuni pe Legea pensiilor. Noul ministru al Muncii Simona Bucura Oprescu a declarat că reforma pensiilor va fi realizată indiferent de opoziția unor categorii sociale, ne referim aici la magistrați.

Pentru jalonul trei din PNRR, în valoare de peste două miliarde de euro, România trebuie să realizeze reforma pensiilor de serviciu, cunoscute mai degrabă sub numele de pensii speciale, dar și recalcularea după o formulă corectă a celor care se acordă în baza principiului contributivității.

Pentru a respecta cu strictețe toate termenele, ministrul Muncii a anunțat că a format echipe speciale care au ca principal scop, respectarea graficului pentru realizarea acestei reforme.

”Să ştiţi că primul ordin pe care l-am emis în calitate de ministru are ca obiect constituirea unei echipe la nivelul Ministerului Muncii care nu face altceva decât să lucreze pe calendar, pe deadline-uri, pentru a fi foarte atenţi în permanenţă cu ceea ce avem de făcut pe ţintele şi jaloanele din PNRR (…) Dacă ne facem reformele la timp, vom avea şi banii pe care îi aşteptăm din PNRR, dar în acelaşi timp vom avea şi mai mulţi bani în buzunarele românilor”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Discuții cu Banca Mondială

Experții de la Banca Mondială au cerut de mai multe ori ca pensiile de serviciu să fie desființate și să fie recalculate în baza principiului contributivității.

Cu toate astea, în Parlament, noua lege a pensiilor speciale a suferit modificări radicale, atât în ceea ce privește vârsta de pensionare, cât și cuantumul acestora.

”Vreau să vă spun că mâine mă voi întâlni cu Banca Mondială, iar joi voi avea o discuţie cu Comisia Europeană şi încercăm foarte atent să păstrăm calendarul de aşa manieră încât să fim gata cu toate la timp. Va trebui să fim gata cu legea pensiilor pentru Cererea de plată III, atât cu pensiile, aşa-numitele pensii de serviciu, cât şi cu pensiile de contributivitate. Suntem pregătiţi în orice scenariu, inclusiv pentru cele de serviciu. Aşteptăm decizia Curţii. Avem trei scenarii posibile: Curtea Constituţională să declare integral constituţională legea, s-o declare parţial neconstituţională sau integral neconstituţională. Şi atunci, indiferent de decizia Curţii la nivelul Ministerului Muncii noi ne-am pregătit”, a precizat ministrul Muncii.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole