marți, februarie 27, 2024
AcasăEconomicPreţurile producţiei industriale au crescut în februarie cu peste 21%

-

Preţurile producţiei industriale au crescut în februarie cu peste 21%

Vom avea inflație atâta timp cât preţurile producţiei industriale (piaţă internă şi piaţă externă) s-au majorat. Mai exact, creșterea este cu 21,6% în februarie 2023, faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Acestea au scăzut cu 0,3% faţă de luna precedentă, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

 

La nivelul pieţei interne, indicele preţurilor producţiei industriale a înregistrat o scădere de 0,08% în februarie, faţă de ianuarie 2023, dar a crescut cu 27,45% în comparaţie cu luna ianuarie a anului trecut.

În ceea ce priveşte piaţa externă, în februarie faţă de ianuarie preţurile producţiei industriale au fost mai mici cu 0,82% în timp ce, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, se constată o creştere cu 8,35%.

Pe marile grupe industriale, în februarie 2023 faţă de februarie 2022, cele mai importante creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost consemnate în: industria energetică (+39,9%), industria bunurilor intermediare (+9,35%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,31%), industria bunurilor de capital (+7,35%) şi industria bunurilor de uz curent (+17,70%).

Raportat la perioada de referinţă, datele INS relevă faptul că, pe secţiuni de activitate, preţurile au crescut în: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cu 59,95%; industria prelucrătoare (+10,01%) şi distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+23,55%).

În industria extractivă se consemnează o scădere de 21,2%.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole