Influența Rusiei asupra țărilor din Caucaz este tot mai slabă. Georgia a ieșit în stradă, iar oficialii din Kazahstan și Armenia au făcut în ultima vreme declarații evidente împotriva Rusiei.
Influența Rusiei asupra țărilor din Caucaz este tot mai slabă. Georgienii susțin că legea ar fi limitat libertatea presei și ar submina eforturile Georgiei de a deveni un stat candidat pentru integrare în Uniunea Europeană.
Legea, susținută de partidul de guvernământ Visul georgian, ar impune ca orice organizație care primește mai mult de 20% din finanțare din străinătate să se înregistreze ca „agent străin”, în caz contrar fiind pasibilă de amenzi substanțiale.
Putin își pierde influența în Caucaz
După două zile de proteste pe scară largă, partidul a anunțat joia trecută că va ”retrage necondiționat proiectul de lege pe care l-am susținut fără nicio rezervă”.
O lege pro rusă
Protestatarii din Georgia au declarat că proiectul de lege propus privind ”agenții străini” reflectă o lege din 2012, din Rusia, care a fost folosită de atunci pentru a reprima disidența și pentru a suprima ONG-urile și mass-media finanțate de Occident.
În 2012, Rusia a adoptat o lege controversată pentru a cataloga drept ”agenți străini” organizațiile care primesc finanțare din străinătate. Legea a marcat un moment crucial în lupta Kremlinului împotriva libertății de exprimare și a societății civile, permițând guvernului lui Vladimir Putin să închidă unele dintre cele mai proeminente grupuri pentru drepturile omului din țară.
Doliu mare în muzica internațională. Cazul Nosfe s-a repetat în Africa de Sud
Georgienii care au ieșit în stradă au scandat ”nu legii ruse”, deci este clar că oamenii percep acest proiect de lege ca unul impus de Rusia.
O mare parte din furia demonstranților îl vizează pe fondatorul partidului Visul Georgian, Bidzina Ivanishvili, un miliardar excentric care și-a făcut averea în Rusia și care se pare că este în continuare în relații de prietenie cu Kremlinul.
Ivanishvili este considerat în general că exercită controlul asupra partidului din umbră și este acuzat de criticii săi că apropie Georgia de orbita Moscovei. În mod crucial, georgienii se tem că introducerea legii ar afecta șansele țării de a adera la UE.
Georgienii de rând sprijin masiv pentru Ucraina
Sprijinul pentru Ucraina în Georgia este copleșitor, și există paralele între istoria Georgiei și cea a Ucrainei, ambele țări fiind invadate de Rusia.
În 2008, Kremlinul a trimis forțe în Georgia pentru a sprijini două regiuni separatiste susținute de Rusia, Osetia de Sud și Abhazia, ulterior recunoscute de Rusia ca state independente. Moscova își menține încă trupele în această zonă, ceea ce conferă Kremlinului comanda de facto a aproximativ 20% din teritoriul Georgiei.
După invazia din Rusiei în Ucraina, pe foarte multe clădiri din capitala Georgiei, Tbilisi, au apărut graffiti anti-Putin. Mai mult, foarte mulți șoferi au steagul ucrianean pe borfdudl mașinior pe care le conduc, scrie theguardian.com.
Armenia ia distanță față de Rusia
Premierul Armeniei Nikol Pașinian l-a sfidat pe Putin după ce a refuzat să semneze, noul acord privind Tratatul de Securitate Colectivă, încheiat de mai multe țări din fostul URSS.
Pașinian a mers până acolo încât a păstrat o distanță de un metru între el și președintele Putin, la fotografia oficială.
Armenia este supărată pe faptul că Rusia nu a intervenit militar în favoarea ei, în războiul cu Azerbaidjan, în războiul pentru regiunea Nagorno-Karabah.
Kazahstanul vrea să joace cartea independenței economice
Mare producător de petrol și gaze naturale, Kazahstanul a devenit unul dintre principalii furnizori de gaze naturale pentru Uniunea Europeană.
Sancțiunile impuse Rusiei, au transformat republica din Caucaz, într-un mare hub energetic, agreat de Uniunea Europeană, dar și de China și India.
”Este dificil, pentru că vulnerabilităţile sunt mari şi sunt pe toată linia. Nu ne putem muta din regiune şi trebuie să trăim alături de Rusia pentru totdeauna. Aşa că trebuie să găsim un modus vivendi. Nu este uşor, dar poate că este o şansă bună de a construi o anumită suveranitate şi de a ne decupla parţial de Rusia”, arată cercetătoarea Nargis Kassenova, director al programului pentru Asia Centrală la Centrul Davis pentru Studii Ruse şi Eurasiatice de la Universitatea Harvard.