Creşterea dobânzii, a 11-a a Fed în ultimele 12 întâlniri, a stabilit rata dobânzii de referinţă overnight în intervalul 5,25%-5,50%, iar declaraţia de politică însoţitoare a lăsat uşa deschisă către o nouă creştere.
”Comitetul (Federal Open Market) va continua să evalueze informaţii suplimentare şi implicaţiile acestora pentru politica monetară”, a spus Fed într-un limbaj care a fost puţin schimbat faţă de declaraţia din iunie şi a lăsat deschise opţiunile de politică ale băncii centrale în căutarea unui punct de oprire a actualului ciclu de înăsprire a politicii monetare.
După cum a declarat în iunie, Fed a spus că va urmări datele primite şi va studia impactul majorărilor sale de dobândă asupra economiei, ”pentru a determina gradul de consolidare suplimentară a politicii care ar putea fi adecvată” pentru a-şi atinge ţinta de inflaţie de 2%.
Deşi datele privind inflaţia de la reuniunea Fed din iunie au fost mai slabe decât se aştepta, factorii de decizie politică au fost reticenţi în a-şi modifica poziţia până când vor exista mai multe progrese în reducerea presiunilor preţurilor.
Măsurile cheie ale inflaţiei rămân mai mult decât dublul ţintei Fed, iar economia prin mulţi indicatori, inclusiv o rată scăzută a şomajului de 3,6%, continuă să depăşească aşteptările, având în vedere creşterea rapidă a ratelor dobânzilor.
Creşterea locurilor de muncă rămâne ”solidă”, a spus Fed, în timp ce a descris economia ca fiind în creştere într-un ritm ”moderat”, o uşoară îmbunătăţire faţă de ritmul ”modest” observat la reuniunea din iunie.
Guvernul SUA este aşteptat să raporteze joi că economia a crescut cu un ritm anual de 1,8% în al doilea trimestru, potrivit economiştilor chestionaţi de Reuters.
Cu toate acestea, cu aproximativ opt săptămâni până la următoarea reuniune a Fed, un interval mai lung decât de obicei, moderarea continuă a ritmului de creştere a preţurilor ar putea face din aceasta ultima creştere a dobânzii, într-un proces care a început cu o creştere prudentă de un sfert de punct procentual în martie 2022, înainte de a accelera în cea mai rapidă înăsprire monetară din anii 1980.