duminică, octombrie 13, 2024
AcasăExterneRusia, mai puternică decât atunci când a atacat Ucraina, zice Lituania

-

Rusia, mai puternică decât atunci când a atacat Ucraina, zice Lituania

Rusia este mai puternică decât atunci când a atacat Ucraina, iar Putin poate lovi oriunde, se tem autoritățile din fosta republică sovietică Lituania.

Campania militară din Ucraina nu a dat până acum rezultatele pe care le spera Rusia, demascând mai degrabă punctele slabe a celei care era considerată una dintre cele mai bine echipate armate din lume, scrie Il Messaggero.

Lituania se teme de Rusia

Cu toate acestea, trupele lui Vladimir Putin continuă să înspăimânte, iar celelalte țări de frontieră continuă să ridice nivelul de alertă, convinse că, mai devreme sau mai târziu, Moscova își poate schimba obiectivele expansioniste în altă parte.

Este cazul Lituaniei, fostă membră (precum Ucraina) a Uniunii Sovietice, pe care țarul ar dori să o preia. Și, deși un atac asupra țării pare puțin probabil în acest moment – Lituania face parte din NATO și acest lucru ar expune Rusia la o contraofensivă condusă de Statele Unite -, Guvernul crește totuși cheltuielile pentru apărare, convins că un atac rusesc nu este o ipoteză atât de îndepărtată.

„Dacă privim doar la cifre, Rusia are acum mai mulți oameni în forțele armate decât înainte de invazie”, a declarat Vaidotas Urbelis, directorul politicii de apărare din Ministerul Apărării lituanian, pentru Business Insider, care nu crede într-o Rusie slăbită de conflictul îndelungat din Ucraina.

Rusia

Rusia a căpătat experiență pe front

Dimpotrivă, în ciuda eșecurilor sale, Urbelis consideră că Rusia pare să fie mai bine pregătită pentru un viitor atac.

„Ei au acum experiență pe teren în ceea ce privește războiul la scară largă și acest lucru ar putea juca un rol decisiv în planificarea unui atac viitor”, a spus Urbelis.

Potrivit directorului, Moscova și-a rafinat într-adevăr capacitatea „de a-și reveni destul de repede”, mai ales prin încurajarea producției industriale pentru a face față carențelor legate de războiul împotriva Kievului.

„Rusia continuă să vadă Lituania și regiunile învecinate ca parte a regatului său”, explică politicianul lituanian, care găsește un sprijin important pentru teoria sa privind un probabil atac al lui Putin.

Rusia

Marii prieteni și susținători ai lui Putin, germanii, se tem acum de el

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat luna trecută că Putin ar putea ataca o țară NATO în următorii cinci până la opt ani, iar aceeași teorie a fost relansată de ministrul Apărării danez, Troels Lund Poulsen.

Deși poate conta pe sprijinul NATO, Urbelis a subliniat necesitatea ca Lituania să fie pregătită pentru un atac, pentru a putea răspunde imediat, fără a aștepta ca mecanismele Alianței Atlantice să fie puse în mișcare.

Din acest motiv, el a explicat că Vilnius a sporit cheltuielile pentru apărare și și-a consolidat contingentele de-a lungul granițelor cu Rusia, sperând în același timp la o staționare permanentă a trupelor de apărare ale NATO. „Suntem pe drumul cel bun, dar trebuie să acționăm mai repede”, este apelul final lansat de Urbelis.

Traducerea: RADOR RADIO ROMÂNIA)

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole