duminică, aprilie 14, 2024
AcasăSocialSimona Bucura-Oprescu explică ce pensie va avea un angajat care a muncit...

-

Simona Bucura-Oprescu explică ce pensie va avea un angajat care a muncit 35 de ani cu salariu minim pe economie

 Simona Bucura-Oprescu: Stagiul minim de cotizare din noua lege a pensiilor este identic cu cel de acum, de 15 ani, însă stagiul complet de cotizare este diminuat de la 35 de ani în prezent, la 25 de ani din septembrie, ceea ce înseamnă că noii pensionari vor beneficia și de puncte de stabilitate, deci pensiile vor fi mai mari.

Un astel de exemplu a fost dat recent chiar de ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, care a spus că în cazul angajatului care a cotizat la sistemul de pensii timp de 35 de ani, la valoarea salariului minim pe economie, majorarea pensiei în urma recalculării va fi de 80%.

”Diferenţa o reprezintă punctele de stabilitate, punctele care se dau pentru anii lucraţi peste 25 de ani şi, dacă privim împreună simulările pe care colegii de la Casele de Pensii Publice le-au făcut, vom vedea că în special în zona pensiilor mici, vom avea o creştere semnificativă”, a spus ministrul Muncii, la Prima News.

Simona Bucura Oprescu a explicat că, ”dacă vom avea un român care a muncit pe salariul minim pe economie, un număr de 35 de ani, vom constata că acesta va avea o creştere de peste 80% a pensiei, de la 1281 de lei, cât e indemnizaţia minimă socială, la o pensie undeva la 1900 de lei, datorită punctelor de stabilitate”.

”Anii sub 25 de ani nu sunt ani care aduc puncte suplimentare. În momentul acesta, în legea pensiilor avem un stagiu minim de 15 de ani, un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi avem şi o altă noutate în lege, cei care au stagiu de cotizare de 40 de ani pot să iasă la pensie după noua lege, fără nicio penalitate, adică dacă eşti bărbat, ai început la 20 de ani, vârsta maximă limită de pensionare este 65 de ani, poţi să ieşi la 60 de ani fără nicio penalitate. Este foarte improtant ca pensionarii să ştie acest lucru, mai ales pensionabilii, să îşi facă planificarea carierei şi a vieţii în funcţie de acest lucru”, a mai afirmat Simona Bucura Oprescu.

Punctele de stabilitate și cum se acordă

Numărul total de puncte realizat de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia și a numărului de puncte de stabilitate.

Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumelor punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic.

Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel: – 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;

– 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;

– 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.

Sunt considerate perioade asimilate vechimii acele perioade în care asiguratul:

– a urmat cursurile de zi sau cu frecvență ale învățământului universitar pe toată perioada de studii

– a satisfăcut serviciul militar

– a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006, de indemnmizații de asigurări sociale

– a beneficiat după 1 ianuarie 2005 de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de acciodent de muncă sau boli profesionale

– a beneficiat după 1 ianuarie 2006 de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani respectiv 7 ani.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole