miercuri, februarie 28, 2024
AcasăSport„Simona Halep poate reveni în Top 20 WTA!” Numele mare din tenis...

-

„Simona Halep poate reveni în Top 20 WTA!” Numele mare din tenis care vine cu un pronostic optimist

Fanii lui Simona Halep așteaptă vești cât mai bune în privința foiletonului care a împrăștiat confuzie și revoltă.

Constănțeanca Simona Halep în vârstă de 32 de ani ar putea fi chemată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. mai devreme decât transmite lista audierilor oficiale, publicată pe site-ul oficial al Tribunalului de Arbitraj Sportiv.

Victor Hănescu o cunoaște bine pe Simona Halep și știe ce mental puternic are dubla câștigătoare din turneele de Grand Slam. Bucureșteanul care deține în prezent o academie de tenis susține că fostul lider mondial poate urca până în TOP 20 WTA dacă suspendarea va fi diminuată. Simona Halep trece în prezent prin cea mai grea perioadă a carierei.

Victor Hănescu: „Simona Halep poate reveni în Top 20 WTA”

“Dacă suspendarea nu va fi atât de mare și dacă ea își dorește, sunt convins că poate să revină. Simona este o sportivă extrem de talentată, are o capacitate de efort foarte mare, este un talent. De asta a și ajuns pe locul 1 mondial. Ăstea sunt lucruri care se vedeau de la 16 ani că o să fie între cele mai bune jucătoare din lume… cine are ochi să vadă. Poate să revină.

Nu știu dacă va reveni pe locul 1 WTA. Dar la ce calități are ea, clar poate să revină în top 20 mondial. Dar suspendarea să nu fie extrem de lungă”, a declarat Victor Hănescu, în podcastul Business Philosophy.

Suspendată pentru dopaj, Simona Halep a fost invitată recent la turneul demonstrativ de la Sankt-Petersburg, însă a refuzat. Un an și trei luni au trecut de când Halep nu a mai jucat tenis.

Simona Halep caută să își demonstreze în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne nevinovăția pe care Agenția Internațională a Integrității în Tenis nu o acceptă. Suspendată pentru patru ani din tenisul profesionist în urma consumului de Roxadustat, dar și a unui pretins „dopaj sofisticat, repetitiv”, care i-ar fi adus inclusiv nereguli în pașaportul biologic, sportiva din Constanța ar putea fi audiată mai devreme decât s-ar fi așteptat.

40 milioane dolari a câștigat Simona Halep din tenis
24 de turnee WTA a câștigat eleva lui Patrick Mouratoglou
579 / 238 e raportul victorii / eșecuri în circuitul WTA

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole