miercuri, ianuarie 15, 2025
AcasăActualitateSuflet tânăr, plecat prea devreme: Petru Dariciuc, fiul preotului de la Biserica...

-

Suflet tânăr, plecat prea devreme: Petru Dariciuc, fiul preotului de la Biserica dintre Brazi, înmormântat astăzi la Sibiu. Avea 20 de ani

Astăzi, comunitatea din Sibiu și-a luat rămas bun de la Petru Dariciuc, tânărul de 20 de ani, fiul părintelui Vasile Dariciuc de la Biserica dintre Brazi. Petru a plecat la cele veșnice pe 7 ianuarie, răpus de o pneumonie fulgerătoare. La înmormântare, cei care l-au cunoscut au venit să își ia rămas bun de la un tânăr plin de viață, care a lăsat o amprentă adâncă asupra celor din jur.

Petru era student la Facultatea de Inginerie din Sibiu și un pasionat al sportului. Mai mult decât atât, el făcea parte din Organizația Tinerilor din Sibiu, unde se implica activ în promovarea valorilor culturale și tradiționale românești. Colectivul organizației a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare:

„Pe 7 ianuarie, la ceas de vecernie, Petru a trecut din vecernia vieții în zorii Învierii. Noi suntem mai săraci fără el, dar și mai aproape de Cer datorită lui. Nu i-a fost teamă de zbor, poate pentru că știa că libertatea nu vine din ce ai, ci din ceea ce ești. Și el a fost liber până la capăt.

Despre Petru se pot scrie cuvinte mari, deși el nu era omul cu cuvinte mari. Știa să poarte chipul smerit al celor care înțeleg mai mult decât spun. Era un camarad cât o predică despre cum să fii și despre cum să alergi – pe teren sau prin viață – cu inimă bucuroasă, nu pentru trofee, ci pentru bucuria de a alerga.

Ultima oară, l-am avut lângă noi la colindat. Mergea pe ulițele satelor și prin orașe, purtând colindele ca pe niște daruri. Îl vedeam cum prindea bucuria din colinde și o dădea mai departe – i se lumina chipul, ca și cum Hristos Și-ar fi uitat razele pe fața lui. Suntem convinși că acum colindă cu îngerii, că a dus în cer un colind de-al nostru, „Ce soare răsare”. Poate că îngerii i-au pregătit deja un loc printre cei care nu obosesc să cânte. Și poate că, de acolo.” – au scris colegii săi din Organizația Tinerilor din Sibiu.



Biserica dintre Brazi, locul în care tatăl său slujește, a transmis un mesaj profund marcat de tristețe: Biserica dintre Brazi este în doliu. PETRU Dariciuc, în vârstă de 20 de ani, fiul părintelui Vasile, a trecut la cele veșnice, ieri, în jurul orei 16, în spitalul din Cluj. Trupul va fi depus în biserică în cursul zilei de astăzi, iar programul slujbelor va fi anunțat și aici. Înmormântarea va avea loc vineri. Dumnezeu să-l primească în brațele Sale părintești și să mângâie greu încercata familie!

Stirea Suflet tânăr, plecat prea devreme: Petru Dariciuc, fiul preotului de la Biserica dintre Brazi, înmormântat astăzi la Sibiu. Avea 20 de ani a aparut pe Sibiu Independent.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole