luni, martie 4, 2024
AcasăExterneUn deţinut rus care și-a ucis partenera și i-a tranșat trupul a...

-

Un deţinut rus care și-a ucis partenera și i-a tranșat trupul a fost graţiat după ce a luptat în Ucraina

Autorităţile ruse au graţiat un deţinut rus care fusese închis pentru uciderea partenerei sale în 2021, după ce acesta a luptat mai puţin de trei luni în Ucraina, unde a ajuns după ce a fost recrutat din închisoarea în care îşi ispăşea pedeapsa, a relatat marţi canalul Dojd, preluat de agenţia EFE, potrivit Agerpres.

„După cum se spune, un deţinut rus acum liber de păcat în faţa lui Dumnezeu. Este liber. A fost graţiat. Începe de la zero”, a declarat mama sa, citată de sursa menţionată.

Un deţinut rus a ispășit mai puțin de trei luni dintr-o pedeapsă de peste 9 ani pentru o crimă oribilă dupa ce a luptat în Ucraina.

Bărbatul graţiat, Viaceslav Samoilov, a fost condamnat în 2022 la 9 ani şi jumătate de închisoare după ce şi-a ucis partenera, Olga, în vârstă de 33 de ani, în apartamentul pe care îl împărţeau în regiunea Arhanghelsk (nord).

Samoilov, care a dezmembrat corpul victimei şi i-a ascuns capul şi membrele, a fost recrutat în închisoare şi a petrecut mai puţin de trei luni pe front, de unde s-a întors după ce a fost rănit.

Mama bărbatului susţine că fiul ei ar fi plecat la război chiar dacă nu ar fi fost condamnat pentru crimă, aşa cum a făcut fratele său mai mic.

„El tocmai s-a întors din spital. Încă nu poate lucra, îl dor braţul şi piciorul”, a explicat ea.

Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a afirmat recent că a încetat să mai recruteze bărbaţi în închisorile ruseşti, lucru pe care ministerul rus al Apărării ar continua să îl facă, potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a confirmat la jumătatea lunii iulie că a graţiat deţinuţii recrutaţi pentru a lupta în ţara vecină.

Zeci de mii de foşti deţinuţi ar fi murit în Ucraina de la începutul războiului, în februarie 2022, conform activiştilor.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole