luni, aprilie 29, 2024
AcasăExterneUn dispozitiv de ascultare, descoperit într-un birou al șefului armatei ucrainene Valeri...

-

Un dispozitiv de ascultare, descoperit într-un birou al șefului armatei ucrainene Valeri Zalujnîi

Un dispozitiv de ascultare a fost descoperit într-unul dintre viitoarele birouri ale comandantului-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, au anunțat duminică serviciile de securitate de la Kiev, conform AFP și The Kiev Independent.

Serviciile de securitate ucrainene au precizat totodată că dispozitivul „nu era operațional”.

„Acel dispozitiv de ascultare nu a fost găsit direct în biroul lui Valeri Zalujnîi, ci într-unul dintre spațiile pe care acesta le-ar putea folosi în viitor pentru activitatea sa”, au explicat serviciile ucrainene, precizând că a fost deschisă o anchetă pentru „utilizarea ilegală de mijloace tehnice speciale cu scopul de a obține informații”, dar fără a oferi indicii cu privire la originea dispozitivului de ascultare.

„Potrivit datelor preliminare, aparatul găsit era inactiv”, a subliniat Serviciul de Securitate.

„Nu au fost găsite dispozitive de stocare a datelor sau de transmisie audio la distanţă. Acest dispozitiv tehnic va fi trimis spre examinare”, au mai indicat serviciile ucrainene.

Anterior, publicația Ukrainska Pravda a scris, citând surse din cadrul forțelor de ordine, că în noul birou al lui Zalujnîi a fost găsit un dispozitiv de înregistrare. Portalul de știri a relatat de asemenea că dispozitive similare au fost găsite în birourile mai multor subordonați ai acestuia.

Potrivit Ukrainska Pravda, aceste dispozitive au fost descoperite în timpul unei inspecții de rutină a noilor spații destinate utilizării de către comandantul-șef al armatei ucrainene.

În calitate de comandant-şef al forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi decide asupra cursului general al operaţiunilor de pe front, sub autoritatea preşedintelui Volodimir Zelenski.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole