vineri, martie 29, 2024
AcasăSocialVestea cumplită despre pensii! Anunțul momentului pentru milioane de pensionari

-

Vestea cumplită despre pensii! Anunțul momentului pentru milioane de pensionari

Anunțul momentului! Fostul ministru al Muncii Violeta Alexandru susține că doar se mimează o recalcularea a pensiilor, iar interesul social-democraților este ca pensia să fie mică și omul să stea cu mâna întinsă la ajutoarele pe care ei le oferă.

Anunțul momentului! Violeta Alexandru (Forța Dreptei), fost ministru al Muncii, este de părere că Marius Budăi, actualul ministru, și ceilalți social-democrați doar mimează că lucrează la recalcularea pensiilor ca acestea să fie mai mari.

În fapt, PSD are tot interesul ca oamenii să aibă pensiile mici și să depindă de ajutoarele pe care le oferă pesediștii din când în când și cu care se tot laudă. Violeta Alexandru a mai spus că nici nu se poate face recalcularea, căci oricum pensiile pe care le primesc acum oamenii nu sunt conforme cu realitatea.

Anunțul momentului pentru milioane de pensionari

Fostul ministru a reproșat și dubla măsură cu care sunt tratați pensionarii speciali și restul pensionarilor, precum și faptul că proiectele depuse de ea pentru eliminarea anumitor inechități sunt blocate de PSD în Parlament.

„Nu formula în sine trebuie să fie preocuparea ministrului în această perioadă, în care trebuie să comunice cât mai simplu pentru oameni, ca să înțeleagă ce-i așteaptă. Comunicarea unei formule seci va fi destul de dificil de înțeles pentru oameni (…)

Rolul ministrului în această perioadă e de a explica cel puțin cu privire la trei aspecte majore. Se vor lua în considerare toate sporurile oamenilor, inclusiv cele pe care acum PSD refuză să le accepte, deși e de un an la guvernare? Că sunt sporuri pentru care oamenii au plătit contribuții…

La speciali sunt luate toate în considerare, la pensionarii din sistemul public nu. De mai bine de un an am un proiect în Parlament pentru a corecta acest lucru și PSD mă blochează. În noua formulă se vor lua în considerare toate sporurile pentru care s-au plătit contribuții?”, a comentat ea.

Violeta Alexandru acuză că la cei cu pensia specială s-au preocupat să fie toate sporurile incluse
Violeta Alexandru s-a întrebat dacă se va păstra actualul stagiu de cotizare și dacă se va face o raportare la toată perioada activității oamenilor inclusiv la perioada de început, când au avut salarii mai mici.

„Că la speciali nu! La ei se ia în considerare ultima perioadă a activității, în care au luat mai mulți bani. În sistemul public se ia în considerare din prima zi în care ai lucrat. Cum facem ca pensia să fie cât mai aproape de veniturile din ultimii ani ale persoanelor? Că văd că la speciali s-au preocupat să fie toate sporurile incluse, să fie cea mai avantajoasă perioadă”, a declarat Violeta Alexandru, pentru B1 TV.

Aceasta a amintit că PSD a promis majorarea pensiilor cu 40% odată ce revine la guvernare, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

„Astea trebuie să fie preocupările lui Budăi. PSD e de un an la guvernare și ei s-au jurat că măresc pensiile de a doua zi cu 40% și în acest an lasă pe ultima sută de metri o discuție extraordinar de improtantă pentru oameni, pe care o vor reduce la a prezenta o formulă cu tot felul de indicatori din care oamenii vor înțelege prea puțin în lipsa unor explicații de bun simț”, a spus ea.

PSD n-are niciun interes să mărească pensiile

„Ce recalculare să faci pe ce dacă acum pensia pe care unii oamenii o primesc nu e conformă cu realitatea? Statul s-a bucurat când a primit aceste contribuții, dar când omul a ajuns la pensie nu i-a mai recunoscut aceste contribuții. Deci recalcularea nu avea cum să se facă în această perioadă. Degeaba au vorbit în ultimul am și mai bine că se lucrează la recalculare, în lipsa unei noi formule”, a continuat fostul ministru.

Ea a amintit că un an și jumătate s-a luptat pentru o chestiune de bun simț, și anume să treacă un proiect prin care oamenii să fie ajutați să-și recupereze documentele de la firmele care nu mai au activitate.

„Și aici m-au blocat. Interesul lor nu e ca pensia să reflecte exact cât a muncit omul, să nu mai stea omul cu mâna întinsă la PSD după un ajutor pentru că are pensia corectă. Interesul lor e să mimeze că fac recalculare, să iasă niște sume mici pentru că, de fapt, nu recunosc niște perioade și niște sporuri pentru care oamenii au achitat contribuții”, a mai declarat fostul ministru Violeta Alexandru, pentru B1 TV.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole