duminică, aprilie 21, 2024
AcasăExterneVolodimir Zelenski amenință cu înfrângerea „teroriștilor ruși”: „Ucraina nu va ierta delictele...

-

Volodimir Zelenski amenință cu înfrângerea „teroriștilor ruși”: „Ucraina nu va ierta delictele împotriva poporului nostru, decesele şi toate rănile”

Într-un nou discurs, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a amenințat cu înfrângerea tuturor „teroriștilor ruși”, făcând referire la faptul că poporul ucrainean nu va ierta atrocitățile comise împotriva lui.

Volodimir Zelenski a mulțumit, de asemenea, tuturor soldaților de pe front, care luptă constant împotriva inamicului, precizând că distrugerea rușilor înseamnă viața salvată a ucrainenilor. El a mulțumit celor care își apără țara și ajută la destabilizarea invadatorilor ruși.

Volodimir Zelenski amenință cu înfrângerea rușilor

„Aş dori să menţionez toţi luptătorii noştri care atacă ocupantul ca răspuns la teroare, care identifică poziţiile inamicului din care acesta atacă oraşele noastre. Fiecare poziţie a teroriştilor distrusă este viaţa salvată a oamenilor noştri. Mulţumesc personalului Forţelor Armate, informaţiilor şi Serviciului de Securitate – tuturor celor care sunt implicaţi în îndeplinirea acestei sarcini…

Răspunsul corect cu foc pentru cei care sunt sursa terorii. Asemenea atacuri ca asupra Kostiantynivka astăzi, ca multe alte oraşe ale noastre… Inamicul trebuie să ştie: Ucraina nu va ierta delictele împotriva poporului nostru, nu va ierta aceste decese şi toate rănile. Toţi teroriştii ruşi vor fi înfrânţi”, a președintele Ucrainei.

Totodată, el a vorbit despre reconstrucția orașelor lovite de bombardamentele rusești, invocând o discuție pe care a avut-o în acest sens cu reprezentanții Băncii Mondiale. Zelenski a punctat că trebuie reconstruite clădirile rezidențiale, infrastructura socială și baza economică a vieții din Ucraina.

„M-am întâlnit astăzi cu o delegaţie a Băncii Mondiale. Nu pierdem nicio zi pentru contactele internaţionale, lucrăm la toate nivelurile. Au fost discutate programele actuale de sprijin pentru Ucraina şi altele promiţătoare. Desigur, ne-am concentrat pe reconstrucţie – tot ce trebuie făcut în multe oraşe şi sate ucrainene care au suferit atacuri teroriste din partea ocupantului.

Clădiri rezidenţiale, infrastructura socială, baza economică a vieţii – toate acestea trebuie reconstruite. Şi le mulţumesc partenerilor pentru că au înţeles că sincronizarea şi coordonarea eforturilor sunt cruciale”, a punctat președintele ucrainean.

Bătălia de la Bahmut, una dintre cele mai grele

Între timp, forțele armate duc o luptă din ce în ce mai aprigă pentru orașul Bahmut, din estul țării. Potrivit comandantului armatei ucrainene, generalul Valerii Zalujni, situația în direcția Bahmut este cea mai dificilă, însă datorită eforturilor titanice ale Forțelor de Apărare, situația a fost stabilizată.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole