marți, noiembrie 5, 2024
AcasăSocialZiua în care vor fi interzise centralele de apartament. Cât timp mai...

-

Ziua în care vor fi interzise centralele de apartament. Cât timp mai avem la dispoziție

Centralele de apartament vor fi interzise, conform reglementărilor adoptate de autoritățile de la Bruxelles. Comisia Europeană și Parlamentul European au ajuns la un acord pe acest subiect și au stabilit calendarul de implementare.

Centralele de apartament care funcționează pe gaze naturale vor fi interzise în toate statele Uniunii Europene, inclusiv în România. Comisia Europeană și Parlamentul European s-au pus de acord cu privire la implementarea acestui proiect care urmărește eliminarea combustibilior fosili din sistemele de încălzire.

Centralele de apartament și-au trăit viața

În septembrie 2023, oficialii de la Bruxelles au adoptat directiva privind eficiența energetică (UE) 2023/1791 care introduce reguli la utilizarea centralelor de apartament pe gaz. Oficialii europeni au stabilit că locul acestor sisteme de încălzire va fi luat de pompele de căldură. Centralele de apartament vor fi interzise în două etape, conform acordului.

Prin adoptarea acestor reglementări se dorește realizarea unor economii de 11,7% la energia finală și primară, comparativ cu scenariul de referință din 2020. Fiecare țară este obligată să realizeze o economie anuală de 0,8% pentru anii precedenți, 2021-2023. Între 2024 și 2026, acest prag va crește la 1,3%, iar între 2026 și 2028 la 1,5%. Pragul va ajunge la 1,9% în perioada 2028 – 2030.

Implementarea acestui program urmează să se încheie până în anul 2040. La acel moment este de așteptat ca de pe teritoriul statelor europene să dispară centralele de apartament alimentată cu gaz.

Termenul de implementare a noilor reguli

În prima fază, statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate să respecte noile reguli privind centralele de apartament. Pentru a transpune directiva, autoritățile statelor membre au la dispoziție doi ani, începând din septembrie 2023. Cu toate acestea, se vor acorda scutiri pentru anumite industrii consumatoare de energie până la 31 decembrie 2030.

Statele își vor stabili propriile strategii pentru centralele termice. Acestea vor lua măsuri pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili utilizați pentru încălzire și răcire până în 2040. Guvernele UE vor lua măsuri să amelioreze performanța energetică a clădirilor, în special a celor vechi.

În clădirile noi, rezidențiale și nerezidențiale, emisiile de combustibili fosili urmează să fie eliminate total. Centralele de apartament pe gaz nu vor mai fi utilizate din 1 ianuarie 2030 în clădirile rezidențiale noi. Interdicția va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2028 în clădirile publice.

r

Centralele de apartament devin istorie

Începând cu anii următori, noile clădiri vor trebui proiectate astfel încât pe acoperișul lor să fie amplasate instalații fotovoltaice sau termice solare. În clădirile publice și nerezidențiale, energia solară va trebui instalată treptat, începând din 2027.

Noile norme vor modifica și sistemul de certificare energetică, impunând un model comun la nivelul UE.

Noile reglementări va intra în vigoare, devenind obligatorie pentru statele membre.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole