duminică, iulie 21, 2024
AcasăActualitateCe s-a întâmplat cu ursul filmat pe străzile din Sibiu

-

Ce s-a întâmplat cu ursul filmat pe străzile din Sibiu

Bilanțul acțiunilor realizate pentru identificarea exemplarului de urs a cărui prezență a fost semnalată în Municipiul Sibiu

Citește și Un urs a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce cutreiera prin cartierul Ștrand 2 din municipiul Sibiu.


În data de 10.05.2023, la ora 22.00 s-a primit de către ofițerul de serviciu de la Inspectoratul Județean de Jandarmi un apel telefonic pe numărul de urgență 112 prin care se semnala prezența unui urs în cartierul Magnolia.

Conform procedurilor specificate în OG 81/2021, la fața locului s-au prezentat un echipaj al Poliției Locale, unul al Jandarmeriei și unul al Inspectoratului Județean de Poliție. De asemenea, a fost anunțat Șeful Serviciului pentru Situații de Urgență, conducătorul echipei de intervenție, medicul veterinar și gestionarul fondului Cinegetic- AV Hubertus cu care Primăria Municipiului Sibiu are încheiat contract de intervenție în aceste cazuri. Echipa astfel formată a început căutarea ursului semnalat.

Până la ora 24.00 s-a căutat în arealul cuprins între zona industrială vest și drumul județean care face legătura între Municipiul Sibiu și localitatea Șura Mică, precum și în zona cartierului Magnolia, nefiind semnalată prezența exemplarului de urs.

În dimineața zilei de 11.05.2023, la ora 05:35, ofițerul de serviciu de la Inspectoratul Județean de Jandarmi a primit o informație că în zona Aeroportului Sibiu, în curtea detașamentului de pompieri ai ISU Sibiu, a fost semnalată prezența unui urs. La fața locului s-au prezentat aceleași echipe de intervenție, localizând animalul. În jurul orei 06:00 medicul veterinar împreună cu gestionarul fondului cinegetic s-au pregătit pentru tranchilizarea ursului. Acesta a escaladat însă gardul dintre Detașamentul de Pompieri și Aeroportul Sibiu, reușind să fugă înspre latura de N-E a Aeroportului.

S-a trecut la căutarea exemplarului de urs în zona cu iarba înaltă de lângă Aeroport și s-au găsit urmele acestuia până în zona gardului împrejmuitor din vecinătatea cartierului Turnișor. Căutările au continuat până în jurul orei 09:30, însă ursul nu a fost găsit.

Echipele de intervenție s-au retras din dispozitiv, firma de pază a Aeroportului urmând să supravegheze zona, prin patrulare.

Stirea Ce s-a întâmplat cu ursul filmat pe străzile din Sibiu a aparut pe Sibiu Independent.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole