marți, februarie 27, 2024
AcasăEconomicChina blochează un ”Comunicat comun” al reuniunii G20 Finanţe, în India, din...

-

China blochează un ”Comunicat comun” al reuniunii G20 Finanţe, în India, din cauza unor divergenţe privind Războiul rus din Ucraina

”Discuţiile sunt mai dificile decât la precedentele reuniuni (ale G20 Finanţe), pentru că războiul continuă”, declară sâmbătă ministrul spaniol al Finanţelor Nadia Calviño.

Prin urmare, ”anumite poziţii poate că sunt mai puţin constructive în anumite probleme”, precizează ea, fără să precizeze la ce ţări se referă.

China vrea să atenueze termenii folosiţi cu privire la Ucraina în ”Declaraţia comună” a G20 Finanţe, au anunţat mai mulţi oficiali la finalul negocierilor.

În acest context, un ”Comunicat comun” are puţine şansă să fie emis, declară unii oficiali, sub protecţia anonimatului.

Unul dintre ei declară că ”China nu vrea să condamne Războiul” rus din Ucraina.

Negocierile în vederea obţinerii unui acord au durat până la (ora locală) 2.00 dimineaţa, a declarat alt oficial.

În 2022, la trei reuniuni precedente G20 Finanţe, în timpul preşedinţiei Indoneziei, nu s-a redactat niciun ”comunicat comun”.

China nu a susţinut şi nici nu a criticat în mod public ofensiva rusă, însă şi-a exprimat în mai multe rânduri susţinerea faţă de Moscova, împotriva sancţiuinilor care i-au fost impuse de Occident.

India, care prezidează G20 şi întreţine relaţii vechi cu Rusia, nu a condamnat nici ea intervenţia militară a Moscovei în Ucraina.

Germania şi Franţa au pledat vineri în favoarea înscrierii cuvântului ”război” în ”Comunicatul fibnal” al G20 Finanţe.

În Ucraina, ”este vorba despre un război. Iar acest răboi are o cauză, o singură cauză, iar aceasta este Rusia şi (preşedintele rus) Vladimir Putin”, a subliniat ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner.

Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a susţinut declaraţiile omologului său german.

”Noi ne vom opune oricărui pas înapoi, în Comunicatul Comun, faţă de Declaraţia făcută la Bali cu privire la Războiul din Ucraina”, a subliniat el, într-o conferinţă de presă, susţinută în engleză.

În noiembrie, şefii de stat şi liderii statelor membre G20 s-au reunit în cadrul unui summit la Bali, în Indonezia.

”Declaraţia finală” a participanţilor stipula atunci că ”majoritatea membrilor (G20( au condamnat ferm războiul” rus din Ucraina.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole